ȘEDINȚE PUBLICE DE JUDECATĂ

Octombrie 2016
DuLuMaMiJoVISa
      
1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031     

COMUNICAT DE PRESĂ

22.01.2015

Plenul Curţii Constituţionale, reunit în şedinţa din 22 ianuarie 2015,

Luând act de comunicatul de presă al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, publicat pe site-ul instituţiei, din care rezultă că, faţă de domnul judecător Toni Greblă, se efectuează acte de urmărire penală pentru săvârşirea unor infracţiuni,

Face următoarele precizări:

Potrivit art.66 alin.(1) şi (3) din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale:

(1) Judecătorii Curţii Constituţionale nu pot fi arestaţi sau trimişi în judecată penală decât cu aprobarea Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, al Senatului sau a Preşedintelui României, după caz, la cererea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

(3) De la data trimiterii în judecată penală, judecătorul Curţii Constituţionale este suspendat de drept din funcţia sa. În caz de condamnare definitivă, el este exclus de drept, iar în caz de achitare, suspendarea încetează.

Prin urmare, judecătorii Curţii Constituţionale pot fi urmăriţi penal fără încuviinţarea autorităţilor prevăzute la art.66 alin.(1), dar nu pot fi arestaţi sau trimişi în judecată decât în condiţiile legii.

De asemenea, judecătorii Curţii Constituţionale sunt suspendaţi de drept din funcţie de la data trimiterii în judecată penală.

Până la pronunţarea unei hotărâri definitive de condamnare, orice persoană, inclusiv judecătorul Curţii Constituţionale beneficiază de prezumţia de nevinovăţie, potrivit dispoziţiilor art.23 alin.(11) din Constituţia României,  republicată.

 

Compartimentul de Relaţii externe, relaţii cu presa şi protocol al Curţii Constituţionale a României


« inapoi