ȘEDINȚE PUBLICE DE JUDECATĂ

Septembrie 2016
DuLuMaMiJoVISa
    123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627
28
2930 

COMUNICAT DE PRESĂ 2

10.05.2013

În ziua de 10 mai 2013, Plenul Curţii Constituţionale, învestit în temeiul art.146 lit.a) din Constituţia României şi al art.15 din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, s‐a întrunit pentru a soluţiona, în cadrul controlului anterior promulgării, obiecţia de neconstituţionalitate referitoare la Legea privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, formulată de un număr de 53 de deputaţi aparţinând Grupului Parlamentar al Partidului Democrat Liberal.

În urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu majoritate de voturi, a respins, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate a Legii privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, în raport de criticile formulate.

Argumentaţia reţinută în motivarea soluţiei pronunţate de Plenul Curţii Constituţionale va fi prezentată în cuprinsul deciziei, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică Preşedintelui României.

 

Compartimentul Relaţii externe, relaţii cu presa şi protocol al Curţii Constituţionale


« inapoi