În perioada 10-13 iunie 2015, a avut loc la București, cea de-a 14-a reuniune a Consiliului mixt de justiție constituțională, eveniment organizat de Curtea Constituțională a României în cooperare cu Comisia Europeană pentru Democrație prin Drept a Consiliului Europei (Comisia de la Veneția).
Consiliul mixt pentru justiție constituțională a fost constituit de Comisia de la Veneția în anul 2002, în continuarea unor acțiuni care au debutat în anul 1992, prin înființarea unui centru de documentare pentru a promova un schimb reciproc de idei și de jurisprudență relevantă a instanțelor de jurisdicție constituțională. În acest scop, Comisia a stabilit și o rețea de corespondenți ( agenți de legătură) cu instanțele de jurisdicție constituțională. Întâlnirile anuale ale agenților de legătură ai instanțelor de jurisdicție constituțională din statele membre, cele asociate, cu statut de observatori sau cu statut special din cadru Comisiei de la Veneția, facilitează schimbul de informații referitor la problemele specifice justiției constituționale și asigură diseminarea acestei jurisprudențe, cunoașterea modului de rezolvare a unor probleme specifice.
La acest eveniment, din partea Curții Constituționale a României, au participat, ca agenți de legătură, domnul Daniel Marius MORAR, judecător și doamna Marieta SAFTA, Prim magistrat- asistent.