În perioada 15-19 iunie 2025, delegația Curții Constituționale a României, compusă din domnii judecători Cristian DELIORGA și Gheorghe STAN, însoțiți de doamna consilier Ana-Maria Saon, a participat la Conferința științifică și practică internațională cu tema „Instaurarea justiției constituționale în noile democrații”, cu ocazia aniversării a 35 de ani de la înființarea Curții Constituționale a Republicii Kârgâze. Evenimentul, desfășurat în regiunea Issyk-Kul, Republica Kârgâză, a avut ca scop principal explorarea importanței vitale a justiției constituționale în democrațiile aflate în tranziție.
Lucrările conferinței au fost structurate în 3 sesiuni: Sesiunea 1 – „Experiența în stabilirea justiției constituționale: realizări, probleme și provocări”, Sesiunea 2 – „Standardele internaționale și impactul lor asupra dezvoltării justiției constituționale în noile democrații” și Sesiunea 3 – „Perspectivele justiției constituționale în noile democrații”.
Delegația României a avut o participare activă și substanțială la dezbaterile conferinței. În cadrul primei sesiuni, domnul judecător Gheorghe STAN a prezentat lucrarea intitulată „Evaluarea tehnologiilor emergente prin prisma Curților Constituționale: garanții, drepturi, libertăți și provocări”.
Prezentarea a abordat rolul esențial al curților constituționale în contextul tehnologiilor emergente, subliniind necesitatea imperioasă de reevaluare a principiilor constituționale pentru protejarea drepturilor și libertăților fundamentale în fața progresului tehnologic accelerat, inclusiv în domenii precum inteligența artificială și biotehnologia.
Lucrarea a promovat conceptul de „constituționalism digital”, evidențiind importanța critică a stabilirii unor limite clare, protejării confidențialității, combaterii abuzurilor online și asigurării accesului echitabil la tehnologie, cu scopul de a garanta viabilitatea constituționalismului într-o societate din ce în ce mai digitalizată.
De asemenea, intervențiile domnului judecător Cristian DELIORGA în cadrul dezbaterilor și al sesiunii de întrebări și răspunsuri au clarificat aspecte legate de cazuri concrete în România în care Curtea Constituțională a României s-a confruntat cu situații în care au fost puse în discuție provocările care însoțesc noile tehnologii digitale.
Participarea delegației române a fost apreciată, oferind un forum esențial pentru schimbul de perspective juridice și examinarea rolului crucial al justiției constituționale în noile democrații, contribuind totodată la consolidarea relațiilor bilaterale și la schimbul de experiență în domeniul justiției constituționale.