În perioada 26 – 28 ianuarie 2017, doamnele judecător Livia Doina Stanciu și Simona-Maya Teodoroiu, însoțite de doamna Mona-Manuela Răus, consilier, au reprezentat Curtea Constituțională a României la festivitatea de deschidere a anului judiciar 2017 la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, precum și la seminarul organizat cu acest prilej (“Nereturnarea ca principiu de drept internațional și rolul instanțelor în punerea sa în aplicare”), desfășurate la Strasbourg, Franța.
Seminarul a cuprins în paralel două ateliere de lucru (Atelierul nr. 1 – Evaluarea credibilității solicitanților de azi: sarcina probei și limitele examinării de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului și Atelierul nr. 2 – Primirea migranților: garanții substanțiale și procedurale pentru migranții instalați), delegaţia Curţii Constituţionale a României participând la Atelierul nr. 1. În cadrul acestui atelier a fost prezentată, printre altele, Rețeaua instanțelor supreme și constituționale, proiect început în anul 2015 pentru consolidarea dialogului și cooperării între Curtea Europeană a Drepturilor Omului și instanțele supreme și constituționale din statele membre.