29 iulie 2024

Președintele Curții Constituționale a României, domnul Marian ENACHE, a avut luni, 29 iulie 2024, o întrevedere cu E.S. doamna Kathleen KAVALEC, ambasadorul Statelor Unite ale Americii la București.

La întâlnire, din partea Ambasadei, au participat domnul Peter HALPERN, atașat pe probleme de justiție, Sarah LEVIT-SHORE, ofițer politic și Una Clara SIGHETI, specialist politic, iar, din partea instanței române de contencios constituțional, domnul BENKE Károly, prim-magistrat-asistent, și doamna Cristina TITIRIȘCĂ, magistrat-asistent, directorul Cancelariei președintelui.

Întrevederea a decurs într-o atmosferă cordială, deschisă și constructivă, în care au fost evocate relațiile foarte bune de colaborare și continue dintre România și Statele Unite ale Americii în cadrul Parteneriatului Strategic și NATO, mai ales în contextul noilor evoluții geopolitice regionale și internaționale.

La final, E.S. doamna ambasador Kathleen KAVALEC a fost invitată să semneze în Cartea de Onoare a Curții Constituționale a României.