Președintele Curții Constituționale a României (CCR), domnul Marian ENACHE, s-a întâlnit vineri, 6 octombrie 2023, la sediul instituției, cu domnul deputat Gunther KRICHBAUM, membru al Bundestagului German, membru în Comisia pentru Afaceri Europene și purtător de cuvânt pentru afaceri europene în Uniunea Creștin Democrată (CDU).
De asemenea, la întrevedere au participat, din partea Curții, dna. Cristina TITIRIȘCĂ, magistrat-asistent, și dna. Mădălina VERMAN, consilier în cadrul Compartimentului relații externe, relații cu presa, iar, din partea Ambasadei Germaniei la București, dna. Sonja GEBAUER, șefa Secției de presă și protocol și consilier politic.
În debutul discuțiilor, domnul Marian ENACHE a adresat domnului deputat felicitări pentru recenta aniversare a Unității Germane, a 33-a, precum și mulțumiri Germaniei pentru sprijinul constant și neechivoc pe care-l acordă României în privința aderării la spațiul Schengen.
Președintele Curții a evocat relațiile strânse dintre România și Republica Federală Germania, relații care s-au reflectat și în ceea ce privește cooperarea dintre cele două curți constituționale din cele două state. De asemenea, a subliniat că în mandatul său și-a propus o deschidere și mai mare a curții către instituțiile europene și mediul academic intern și internațional.
Totodată, Președintele Curții a amintit de jurisprudența Curții Constituționale de la Karlsruhe, care este una dintre cele mai valoroase instanțe de contencios constituțional din Europa. În acest context, în calitate de fost Vicepreşedinte al Adunării Constituante şi membru al Comisiei de redactare a Proiectului Constituţiei României din 1991, domnul Marian Enache a menționat consultanța de care a beneficiat România din partea experților germani, cu prilejul redactării proiectului Constituției din 1991.
La rândul său, deputatul german a expus succint aspecte actuale privind statul de drept în Uniunea Europeană, precum și raporturile dintre dreptul Uniunii Europene și ordinea juridică națională, relația dintre supremația constituțiilor naționale și principiul priorității dreptului Uniunii Europene în statele membre ale UE. De asemenea, și-a exprimat interesul de a cunoaște jurisprudența recentă a Curții Constituționale a României și situația actuală a statului de drept din România.
Domnul Marian Enache a enumerat deciziile Curții Constituționale a României referitoare la modificările legislative ale Codului penal și ale Codului de procedură penală, cele privind pensiile de serviciu sau decizia privind interzicerea cumulului pensiei cu salariul, și a precizat că a fost sesizată Curtea cu o obiecție de neconstituționalitate privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung, adoptate prin asumarea răspunderii de către Guvern.
La finalul întâlnirii, ambele părți au apreciat discuțiile purtate și și-au exprimat dorința fermă de continuare a dialogului.