Doresc să adresez sincere mulţumiri Excelenţei Sale, domnului ambasador Alfredo Durante Mangoni, din partea judecătorilor Curţii Constituţionale şi a mea personal, pentru invitaţia de a participa la lucrările Conferinţei „România spre viitor. Un secol de istorie de la Constituţia din 1923 până în zilele noastre”, care se bucură de privilegiul prezenţei şi participării unor prestigioşi specialişti în domeniul dreptului constituţional, al istoriei şi al ştiinţelor politice din România şi din ţara prietenă Italia. În acelaşi timp, îi felicit pe iniţiatorii şi pe organizatorii acestei manifestări ştiinţifice care marchează celebrarea Centenarului Constituţiei din 1923. Această sesiune aniversară reprezintă un alt moment important în suita manifestărilor organizate în România şi se integrează într-un mod firesc Centenarului Constituţiei din 1923, pe care Curtea Constituţională a României a realizat-o în luna martie a acestui an, eveniment care a fost onorat de participarea şi contribuţia reprezentanților instituţiilor fundamentale ale statului român, precum şi a unor personalități din domeniul științific și ale instituțiilor europene şi internaţionale.
Considerăm că această sesiune organizată de Ambasada Italiei la Bucureşti împreună cu Academia Română, care se desfăşoară sub patronajul Curţii Constituţionale a României, reprezintă un eveniment inspirat şi o dovadă a cooperării şi prieteniei dintre cele două ţări, România şi Italia, dintre Curtea Constituţională a României şi cea a Italiei, relaţii pe care dorim să le dezvoltăm şi să le consolidăm în continuare.
Se împlinesc o sută de ani de când Adunarea Constituantă a României interbelice a votat Constituția din 1923. Acest Act fundamental a dobândit pentru români o valoare juridică, politică, morală și civică distinctă şi specială, care ne determină să-i acordăm importanța cuvenită în cadrul prezentei sesiuni aniversare.
Adoptarea Constituției din 1923 reprezintă un moment de referinţă în istoria constituțională și statală a României, deoarece acest document fundamental a consolidat şi a desăvârșit proiectul național al românilor de înfăptuire a statului național unitar. Prin Constituția din 1923, simbol al României Întregite, au fost integrate armonios tradițiile constituționale și democratice ale românilor, aceasta avându-și direct izvorul în Constituția din 1866 și reușind apoi să transmită unele dintre principiile și valorile ei Constituției din 1991, care, astfel, realizează un arc constituțional peste timp.
Elementele de continuitate, precum și învățămintele conferite de această lege fundamentală cunosc atât dimensiuni simbolice, cât și componente esenţiale care au fost valorificate în constituţionalismul actual românesc. Pentru generaţiile de astăzi, cunoaşterea modului prin care Actul fundamental din 1923 şi-a îndeplinit menirea, ca lege supremă a statului, consacrând unirea românilor, reprezintă un moment istoric crucial, cu implicaţii şi efecte structurante pentru dezvoltarea actuală a statului român. În temeiul acestei legi fundamentale, elita politică interbelică a României a constituit un model de urmat, prin modul în care a integrat în practica politico-juridică aspiraţiile naţionale ale poporului român, a înfiinţat şi a promovat noi instituţii şi o legislaţie adecvată, de tip occidental, a afirmat şi a manifestat conduite democratice, a conturat şi a modelat noi comportamente politice şi civice. Această Constituție a consacrat, în art.103, conform tehnicii americane, controlul de constituționalitate concentrat exercitat de Curtea de Casație.
Constituţia din 1923 a orientat societatea românească spre afirmarea ideilor liberal-europene, iar asumarea constituţionalismului a semnificat în conștiința noastră politică rapida conectare la valorile democraţiei occidentale.
Principiile, valorile și instituţiile constituţionalismului modern european au fost asimilate şi adaptate la realităţile româneşti, devenind parte organică a culturii şi practicii constituţionale până în contemporaneitate. În fapt, constituțiile, toate constituţiile sunt un produs al dezvoltării istorice, acestea exprimând atât principiile generale ale construcţiei şi organizării statale existente într-o epocă, la un moment istoric dat, cât şi starea de spirit și mentalitară esenţială a naţiunii respective.
În evaluarea procesului elaborării și adoptării Constituției din 1923 trebuie să avem în vedere şi anumiţi factori istorici specifici, care şi-au pus amprenta asupra desfăşurării evenimentelor şi au influenţat opţiunile şi forma mentis a românilor din acel timp istoric. În primul rând, statul se afla în perioada de formare și consolidare a unităţii teritoriale, a asigurării unităţii politico-statale; în al doilea rând, existenţa diferenţelor de organizare şi de mod de viaţă ale provinciilor româneşti de veacuri despărţite, acestea având însă multe elemente proprii, și care trebuiau integrate într-un singur stat unitar: România întregită; în al treilea rând, turbulenţele externe, pretenţiile teritoriale, manifestate sub forma revizionismului, mai ales cele din perioada crizei anilor 1929-1933. Este de remarcat faptul că la sfârşitul deceniului al patrulea, în pofida presiunilor ideologiilor autoritare sau totalitare, în Europa de Est numai România şi Cehoslovacia reuşiseră să-şi păstreze structurile constituţionale instituite.
La o sută de ani de la elaborarea și adoptarea Constituţiei din 1923, putem afirma că aceasta a avut rolul de a reprezenta în istoria constituţională a României documentul politico-juridic întemeietor al Unificării, al coeziunii structural-politice, teritoriale şi culturale a României Întregite. În acest context, subliniem importanţa determinantă a acestui Act constituţional fundamental la realizarea într-un ritm accelerat a întregului proces de unificare legislativă a României, de esenţă liberal-europeană.
În continuitatea procesului constituţional românesc, în anul 1991, România a adoptat o nouă Constituţie. Aceasta este o Constituţie democratică, opusă Constituţiei totalitare a vechiului regim. Izvorul Constituţiei României din 1991 este unul puternic şi autentic, care exprimă năzuinţele şi idealurile românilor după ieşirea din dictatura comunistă. Filonul cel mai puternic care a generat concepţia edificiului noii Constituţii din 1991 l-au constituit aspiraţiile de libertate şi dreptate socială ale poporului român. Această Constituţie a fost o Constituţie a puterii libertăţii.
Adunarea Constituantă din 1991 a fost însuflețită mai mult de concretizarea ideii de libertate decât de aceea a puterii, pentru că acest forum constituțional era inspirat de idealurile unei profunde schimbări a sistemului politic și avea credinţa că democraţia există acolo unde cei care iubesc libertatea îi domină pe cei care iubesc puterea.
Putem afirma că a fost un timp al deschiderii spre cultura şi cunoaşterea constituţionalismului european. Evocăm, în acest context, sprijinul experților europeni, cu precădere al celor italieni, la elaborarea Constituției României din 1991. Îl amintim, cu afecțiune, pe regretatul profesor Antonio la Pergola, pe care l-am cunoscut personal și care a avut o contribuție majoră la consultările pe care ni le-a oferit pentru redactarea noii Constituții. El este cel care ne-a convins, argumentat, de necesitatea înființării unei curți constituționale ca fiind „cheia care deschide simpatia Europei pentru România”.
O constituţie considerată reuşită de iniţiatorii săi poate fi un eşec dacă nu-şi găseşte ecoul în conştiinţa civică şi dacă nu le inspiră cetăţenilor siguranţa că le garantează drepturile, libertăţile şi interesele lor legitime.
Noi credem că românii îşi exprimă identitatea lor complexă în mod continuu şi prin identitatea principiilor şi valorilor înscrise în Legea fundamentală şi că, în mod esenţial, putem vorbi despre o posesiune ideală a spiritului Constituţiei în propria lor conştiinţă.
Esenţa Constituţiei constă în legătura permanentă dintre popor, titularul puterii, şi reprezentanţii săi, Pactul social de referinţă în temeiul căruia se pot adopta în mod legitim legile şi se realizează pacea socială. Constituţia trebuie să corespundă stării sociale, de aceea legea nu poate exprima voinţa generală decât în respectul Constituţiei, expresie a voinţei majoritare a cetăţenilor afirmată prin referendum.
Curţii Constituţionale, garantul supremaţiei Constituţiei, îi revine rolul de a asigura starea de constituţionalitate în sistemul nostru juridic. Prin înfăptuirea justiţiei constituţionale se realizează constituţionalizarea sistemului de drept şi a procesului politic-democratic, fapt care instituie şi apără ordinea constituţională.
Curtea Constituţională a României, în calitatea sa de unică autoritate de jurisdicţie constituţională, exercită controlul de constituţionalitate a priori şi a posteriori. Din jurisprudenţa consolidată a Curţii în cei 30 de ani de existenţă se remarcă faptul că interpretarea Legii fundamentale se realizează în parametrii şi exigenţele democraţiei constituţionale.
Curtea a înţeles că o interpretare mecanicistă, ad litteram, poate înfrânge spiritul Constituţiei, intenţia originară a Constituantului, în timp ce o interpretare evolutivă, în spiritul ei, o reînnoieşte şi o adaptează permanent la realităţile şi necesităţile sociopolitice, mereu în dinamică, și pune în valoare forţa ei superioară în raport cu celelalte norme ale sistemului de drept. În lipsa unui control de constituționalitate a legilor, Constituția ar fi un simplu act normativ, chiar dacă principiul suveranității poporului și al puterii constituante ar fi recunoscute. Or, prevalența Constituției asupra celorlalte norme din stat depinde de modul în care este organizată capacitatea de a se produce acest efect specific, prin instituirea unui mecanism eficient de control jurisdicțional realizat de instanțele de contencios constituțional.
Litera Constituţiei este juridică, spiritul Constituţiei este democratic. Dacă nu interpretăm litera juridică a Constituţiei în spiritul ei democratic, putem afecta esenţa şi sensul profund al valorilor Constituţiei. Orice decizie a Curţii Constituţionale este deopotrivă atât un act juridic, cât şi o expresie a unui act democratic. În aplicarea Legii fundamentale, pentru asigurarea prevalenței Constituției asupra legii, Curtea Constituțională se raportează prin deciziile sale la standardele jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) şi a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE), precum şi a Comisiei de la Veneţia.
În acest cadru de referinţă, reafirmăm însemnătatea principiului stabilităţii Constituţiei, care asigură soliditatea ordinii politice şi sociale şi care trebuie să tempereze tentaţia schimbării permanente a Constituţiei. Constituţia reprezintă o operă politico-juridică în care, dacă modificăm o notă într-o anumită structură a partiturii, dacă nu ştim să acordăm toate celelalte note cu cea modificată, efectul este disonant, fals, iar armonia notelor care alcătuiesc întregul partiturii este perturbată.
De aceea, o Constituţie, orice Constituţie este o partitură sensibilă la care trebuie „umblat” cu grijă, cu atenţie. Într-o exprimare mai empirică: după ce edifici o construcţie nu „umbli”, ca să folosim un termen comun, tot timpul la fundamentul ei, ci doar atunci când este absolut necesar şi inevitabil pentru asigurarea evoluţiei şi progresului unei societăţi, care nu s-ar putea realiza fără transformări ale Constituţiei sau reforme constituţionale. Aceste premise au existat în anul 2003, când Constituţia noastră a fost revizuită, în scopul esenţial al integrării României în structurile euroatlantice.
În ultimii ani s-au manifestat unele intenţii de modificare a Constituţiei în sfera decidenţilor politici, dar şi a societăţii civile. Orice constituţie este revizuibilă, evident în limitele prestabilite de Legea fundamentală, iar acest proces este determinat şi trebuie să reflecte noile evoluţii, tendinţele culturale şi transformările politico-economice ale societăţii, mutaţiile intervenite în sfera realităților sociale.
Acum, după 30 de ani, putem vorbi despre vitalitatea, dar şi despre maturitatea Constituţiei noastre, inspirată din tradiţia, valorile şi instituţiile europene, care reprezintă o temelie sănătoasă şi durabilă pentru construcţia democraţiei şi a statului de drept în România. Este incontestabil faptul că experiența și cunoștințele înaintașilor noștri în materie constituțională constituie un veritabil fundament pentru a înţelege mai profund prezentul şi viitorul României, necesitatea evoluţiei unor noi structuri mentalitare la nivelul societăţii, precum şi a promovării unei noi viziuni integratoare, permanent conectată la dinamica exigenţelor Uniunii Europene, ca spaţiul comun al libertăţii, al justiţiei şi al democraţiei.
Vă doresc mult succes la dezbaterile şi lucrările din sesiunea dumneavoatră!
Vă mulţumesc!