Cu referire la Dosarul nr.1277D/2018 aflat pe Lista de ședință publică din 2 martie 2021, la poziția nr. 4, precizăm faptul că accesul justițiabililor în Sala de ședință publică se va face începând cu ora 9.00, etapizat, cu respectarea măsurilor de prevenție a infecțiilor cu COVID -19 astfel încât în sală să fie un număr maxim de 10 persoane (președinte / magistrat-asistenți / procuror / părți /avocați / consilieri juridici/public).
Recomandăm în acest dosar, desemnarea unor reprezentanți, astfel încât să se respecte numărul de persoane admis în sala de judecată astfel cum s-a făcut referire anterior, sau depunerea de concluzii scrise la Registratura Jurisdictională a Curții Constituționale.
Accesul părților în sala de ședință publică se face în ordinea eliberării locurilor.
COMPARTIMENTUL GREFĂ, REGISTRATURĂ SI ARHIVĂ AL CURȚII CONSTITUȚIONALE