Categoriile de informaţii exceptate de la accesul liber al cetăţenilor prevăzute de art. 12(1) din Legea nr. 544/2001 stabilite în concordanţă cu specificul activităţii Curţii Constituţionale, potrivit Legii nr.47/1992, sunt următoarele:
- Informaţiile privind deliberările Plenului Curţii Constituţionale;
- Informaţiile privind actele şi lucrările Curţii Constituţionale, pe baza cărora aceasta pronunţă deciziile şi hotărârile ori emite avizele consultative;
- Informaţii cu privire la datele personale, în conditiile legii;
- Informaţiile clasificate, potrivit legii, din domeniul apărării naţionale, siguranţei şi ordinii publice;
- Informaţiile privind documentele şi evidenţele speciale care presupun confidenţialitate.