I. În ședința din 20 aprilie 2023, Curtea Constituțională, în cadrul controlului de constituționalitate a priori, cu unanimitate de voturi, a admis obiecțiile de neconstituționalitate, formulate de Guvernul României și Președintele României, care au fost conexate, și a constatat că Legea pentru modificarea și completarea Legii nr.45/2009 privind organizarea și funcționarea Academiei de Științe Agricole și Silvice ,,Gheorghe Ionescu-Șișești” și a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii și industriei alimentare este neconstituțională, în ansamblul său.
În esență, Curtea a reținut că modalitatea de constituire a dreptului de administrare asupra bunului proprietate publică, supus transferului interdomenial (din domeniul public al statului în domeniul public al municipiului Turda şi din administrarea Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Turda, în administrarea Consiliului local al municipiului Turda), în condițiile legii criticate, este incompatibilă cu noțiunea şi caracterele juridice ale dreptului real de administrare, corespunzător dreptului de proprietate publică.
Curtea a mai constatat că transferul dreptului de proprietate publică de la stat către unitatea administrativ-teritorială, concomitent cu transferul dreptului de administrare asupra bunului proprietate publică, astfel cum este reglementat prin art.I pct.1 din legea criticată, se abate de la cadrul normativ general în materie şi nu își găsește fundamentul într-o reglementare precisă şi previzibilă, care să instituie inclusiv condițiile referitoare la justificarea temeinică a încetării uzului sau interesului public național, element esențial, de natură să evite afectarea domeniului public al statului.
În consecință, prevederile art.I pct.1 din legea criticată, astfel cum sunt redactate, sunt contrare dispozițiilor art.136 alin.(2) şi (4) din Constituție, potrivit cărora proprietatea publică beneficiază de un regim de protecție specială menit să asigure ocrotirea şi garantarea sa efectivă, precum şi eficiența în valorificarea sa, precum şi celor ale art.147 alin.(4) din Constituție, deoarece nu sunt respectate deciziile Curții Constituționale cu privire la imposibilitatea constituirii dreptului de administrare concomitent cu acela de proprietate asupra bunurilor proprietate publică.
Referitor la celelalte dispoziții din legea criticată, reținând conexiunea logico-juridică directă dintre art.I pct.1 şi art.I pct.2 şi 3 şi 4 şi interdependența dintre anexele reglementate prin aceste dispoziții legale, precum şi exigențele de tehnică legislativă, care impun integrarea tuturor dispozițiilor cuprinse într-un act normativ într-un cadru legislativ unitar, organizat şi coerent, Curtea a constatat că viciile de neconstituționalitate evidențiate se răsfrâng asupra întregului act normativ supus controlului, cu consecința constatării neconstituționalității legii criticate, în ansamblul său.
II. În aceeași ședință, Curtea Constituțională, în cadrul controlului de constituționalitate a posteriori, a decis:
1. Cu majoritate de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că sunt neconstituționale dispozițiile art.101 alin.(1) pct.8 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice, în forma anterioară modificării operate prin art. unic pct.2 din Legea nr.252/2019.
În esență, Curtea a reținut că, prin maniera de reglementare a regimului individualizării sancțiunii contravenționale în ipoteza prevăzută prin textul criticat, legiuitorul încalcă principiile legalității și proporționalității, ca garanții inerente reglementării dreptului contravențional, și limitează posibilitatea agentului constatator și a judecătorului de a proceda la individualizarea administrativă și judiciară a pedepsei, cu nesocotirea prevederilor art.1 alin.(5), ale art.53 coroborat cu art.44, precum și ale art.124 alin.(3) din Constituție.
2. Cu unanimitate de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că este neconstituțională soluția legislativă cuprinsă în art.378 alin.(1) lit.c) din Codul penal, care nu incriminează neplata, cu rea-credință, timp de 3 luni, a pensiei de întreținere stabilite prin act notarial.
În esență, Curtea a constatat o necorelare legislativă având relevanță constituțională din perspectiva respectării dispozițiilor art.1 alin.(5) din Constituție, în dimensiunea sa referitoare la calitatea legii, între dispozițiile art.378 alin.(1) lit.c) din Codul penal și cele ale art.375 alin.(2) din Codul civil, în condițiile în care actualul Cod penal, intrat în vigoare la 1 februarie 2014, constituie act normativ ulterior consacrării legislative a divorțului prin acordul soților în procedură notarială, în ipoteza în care există copii minori născuți din căsătorie, din afara căsătoriei sau adoptați [prin Codul civil, care a intrat în vigoare în anul 2011]. Curtea a constatat că această necorelare între acte normative în vigoare determină lipsa de claritate, precizie şi previzibilitate a normei penale criticate contrar principiului legalității incriminării, prevăzut la art.1 din Codul penal şi la art.7 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăților fundamentale, şi, în consecință, dispozițiilor art.1 alin.(5) din Constituție, care se referă la calitatea legii.
Totodată, Curtea a constatat că norma penală criticată este contrară dispozițiilor art.16 alin.(1) din Constituție privind egalitatea în drepturi prin raportare la prevederile constituționale ale art.49 alin.(1) referitoare la protecția copiilor și a tinerilor. În cauză, Curtea a constatat aplicabilitatea tezei referitoare la interzicerea discriminării din cuprinsul art.16 alin.(1) din Constituție, având în vedere că norma incriminatoare exclude de la protecția, prin mijloace de drept penal, persoanele îndreptățite la pensia de întreținere stabilită prin convenție autentificată, încheiată în procedura notarială de divorț.
3. Cu unanimitate de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că soluția legislativă cuprinsă în art.159 alin.(3) teza finală din Codul penal, care privește sintagma „și dacă are loc până la citirea actului de sesizare a instanței”, este constituțională numai în măsura în care nu se aplică în ipoteza schimbării încadrării juridice a faptei, ulterior citirii actului de sesizare a instanței, într-o infracțiune pentru care legea a prevăzut în mod expres că este posibilă împăcarea.
În esență, Curtea a constatat că prin lipsa corelării în noul Cod penal a instituției împăcării, reglementată de art.159 – pentru ca aceasta să își poată produce efectele juridice – cu instituția schimbării încadrării juridice, prevăzută de art.386 din Codul de procedură penală, aplicabilă în tot cursul judecății, se produce o ingerință în drepturile inculpatului sub aspectul imposibilității de a-și adecva apărarea la noua configurație procesuală și al împiedicării acestuia – prin fixarea termenului limită al citirii actului de sesizare ca moment final până la care poate interveni împăcarea – de a beneficia de efectele legale ale împăcării, ceea ce contravine prevederilor art.16, 21 și 24 din Constituție, precum și prevederilor art.6 parag.1 și parag.3 lit.a) și b) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
*
Deciziile sunt definitive și general obligatorii.
Argumentele reținute în motivarea soluțiilor pronunțate de Curtea Constituțională vor fi prezentate în cuprinsul deciziilor, care se vor publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.
III. De asemenea, Curtea Constituțională a amânat, pentru data de 30 mai 2023, obiecția de neconstituționalitate referitoare la prevederile art.15 alin.(1) și (3) cu referire la sintagma „adunare generală” și art.33 alin.(3) și (4) din Legea tineretului, obiecție formulată de Avocatul Poporului.
Compartimentul relații externe, relații cu presa și protocol al Curții Constituționale