COMUNICAT DE PRESĂ, 27 aprilie 2021

Curtea Constituțională a României urmărește cu îngrijorare evoluția evenimentelor care vizează Curtea Constituțională a Republicii Moldova.

Ne exprimăm deplina solidaritate și empatie față de colegii noștri, membri ai Curții Constituționale a Republicii Moldova.

Dezaprobăm atacurile concertate la adresa Curții Constituționale a Republicii Moldova și criza constituțională creată în Republica Moldova, ce urmărește a anihila eforturile de a construi, menține și consolida o democrație autentică.

A îndemna la nerespectarea deciziilor Curții Constituționale echivalează, fără echivoc, cu a instiga la nerespectarea legii, a statului de drept, a anula însăși esența democrației.

Supremația și prevalența Constituției sunt idealuri comune ce-și găsesc izvorul în istoria noastră comună dar și în viitorul nostru european.

De la înființarea sa prin Constituția din 1994, Curtea Constituțională a Republicii Moldova și-a câștigat o bună reputație internațională care a și justificat alegerea sa pentru exercitarea președinției Conferinței Curților Constituționale europene, pentru un mandat de 3 ani (2021-2024), organism care numără 41 de instanțe de jurisdicție constituțională. Aceasta a însemnat o nouă confirmare europeană de care suntem mândri, fiind expresia unui veritabil constituționalism european.

Este elocvent în acest sens să reamintim evenimentele internaționale găzduite de Curtea Constituțională a Republicii Moldova, cu tematică constituțională, varietatea și actualitatea subiectelor discutate care au cunoscut un ecou pozitiv, o deplină și binemeritată recunoaștere și susținere internațională.

Pășim și vom parcurge împreună drumul ce se dovedește a fi și pentru noi uneori anevoios, în dificila sarcină de a valida și consolida democrația constituțională și statul de drept.

 

PLENUL CURȚII CONSTITUȚIONALE A ROMÂNIEI