12 decembrie 2022
În data de 12 decembrie 2022, la sediul Curții Constituționale, au avut loc manifestările dedicate celebrării Zilei Constituției. În cadrul acestora a fost organizată Dezbaterea cu tema Tradițiile controlului de constituționalitate în dreptul românesc, la care au participat Președintele Curții Constituționale, dl. Marian Enache, doamnele judecător Livia-Doina Stanciu, Elena-Simina Tănăsescu și Laura-Iuliana Scântei, domnii judecători Cristian Deliorga, Gheorghe Stan și Dimitrie-Bogdan Licu, dl. Benke Károly, prim-magistrat-asistent, precum și magistrații-asistenți ai Curții. De asemenea, evenimentul s-a bucurat de prezența dnei Corina Alina Corbu, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, a dnei Maria Magdalena Militaru, prim-adjunct al Procurorului General, precum și a dl. prof.univ.dr. Nicolae Popa.
În cadrul întrevederii, distinșii oaspeți și membrii Curții Constituționale au evocat începuturile controlului de constituționalitate în România, referindu-se în special la așa-numita „Afacerea tramvaielor” din 1912, când Curtea de Casație s-a pronunțat asupra constituționalității unei legi. A fost subliniat faptul că exercitarea controlului de constituționalitate a fost realizată de Curtea de Casație în perioada 1923-1948, iar din 1992 de Curtea Constituțională, înființată prin Constituția din 1991 și Legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.
Președintele Curții Constituționale a accentuat importanța instanței de contencios constituțional, care, în anul 2022, aniversează 30 de ani de existență, astfel cum rezultă și din numărul mare de cauze aflate pe rolul acesteia: peste 55.000 de sesizări, de la înființare și până în prezent, dintre care peste 600 în cadrul controlului constituționalității legilor înainte de promulgare și peste 53.000 de excepții de neconstituționalitate ridicate în fața instanțelor judecătorești și direct de Avocatul Poporului. În soluționarea sesizărilor, Curtea a emis aproape 22.500 de decizii, hotărâri și avize.
La finalul dezbaterii, dl. președinte Enache i-a invitat pe participanți să asiste la Ședința solemnă a Plenului Curții Constituționale, în cadrul căreia s-a atribuit denumirea Constantin G. Dissescu Sălii de Consiliu a Curții Constituționale, precum și instalarea unui tablou reprezentându-l pe valorosul constituționalist. Această hotărâre a fost adoptată în unanimitate de judecătorii prezenți la ședința Plenului.
4-6 decembrie 2022
În perioada 4-6 decembrie 2022, domnul Marian Enache, președintele Curții Constituționale a României și domnul Benke Károly, prim-magistrat-asistent, au reprezentat instanța de jurisdicție constituțională română la lucrările Forumului extraordinar al magistraților cu tema O justiție apropiată de cetățeni, manifestare dedicată celebrării a 70 de ani de la înființarea Curții de Justiție a Uniunii Europene, organizată la Luxemburg.
Acest prestigios eveniment a fost structurat în 3 Sesiuni plenare: Procedura Hotărârii Preliminare – Evoluții recente, Conceptul de independență judiciară în legislația europeană și Tribunalul General și conflictele în Europa: evoluții recente în ce privește măsurile restrictive adoptate împotriva Belarusului și Rusiei, și, respectiv, 3 ateliere de lucru: Cum pot deveni mai „lizibile” deciziile judiciare?, În era GDPR, cum am putea să ne referim la deciziile judiciare?, Cum ar trebui să comunice instanțele ceea ce fac?.
În cadrul acestei manifestări aniversare au participat președinți de curți supreme și de instanțe constituționale din Uniunea Europeană.
14 noiembrie 2022
În data de 14 noiembrie 2022, președintele Curții Constituționale a României, domnul Marian ENACHE, a participat la prima Reuniune în România a Șef Rabinilor din Europa, la invitația președintelui Federației Comunităților Evreiești din România, domnul deputat Silviu VEXLER, și a președintelui Consiliului Rabinilor din Europa, domnul Șef Rabin Pinchas GOLDSCHMIDT. La eveniment au participat prim-ministrul României, domnul Nicolae-Ionel CIUCĂ, președintele Senatului, doamna Alina-Ștefania GORGHIU, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, doamna judecător Corina-Alina CORBU, miniștri, senatori și deputați, precum și personalități marcante ale vieții sociale, științifice și culturale.
Vă prezentăm, în continuare, textul mesajului adresat de către președintele Curții Constituționale a României, domnul Marian ENACHE: AICI