Preafericite Părinte Patriarh Daniel,
Înaltpreasfințiile Voastre, Preacucernici Părinți,
Distinse oficialități și distinse personalități științifice și culturale,
Onorați invitați,
Și, pentru că suntem creștini,
Dragi frați și surori,
Părinte Patriarh,
Vă mulțumesc cu recunoștință pentru invitația pe care mi-ați făcut-o, de a fi împreună cu Înaltpreasfințiile Voastre, cu distinsele personalități invitate, pentru a participa la un eveniment special pentru Preafericirea Voastră, pentru Biserica Ortodoxă Română și pentru noi toți, creștinii acestei Biserici.
Cu acest prilej, vă rog să-mi permiteți, Preafericirea Voastră, să vă transmit din toată inima sincere felicitări, multă sănătate și realizarea tuturor proiectelor minunate pentru întreaga noastră ortodoxie și împlinirile spirituale cărora v-ați consacrat încă de la începuturile slujirii Domniei Voastre la altarul credinței noastre.
Știu cât de atașat sunteți valorilor și vieții spiritual-religioase pe care le-ați dăruit în mod continuu înaltei ierarhii și credincioșilor Bisericii Ortodoxe Române.
Harul acestei devoțiuni este încorporat în întreaga mișcare ortodoxă din țară și din diaspora. Constatăm în sânul Bisericii Ortodoxe păstrarea valorilor filocalice, a rădăcinilor duhovnicești ale slujirii de către prea-cucernicii părinți, care transmit credincioșilor, prin misiunea lor pastorală, valori etice axiologice prin Cuvântul de folos al rostirii lor în spiritul înțelepciunii faptelor pilduitoare ale Sfinților Părinți.
Această misiune de credință ține Biserica Ortodoxă cu brațele deschise și la înălțimea adevărului ei exprimat acurat și peren în Evangheliile ei.
Vă felicit, Părinte Patriarh, pe Domnia Voastră și întreaga strălucită ierarhie, pentru realizările remarcabile privind sporirea patrimoniului cultural-spiritual, al vredniciei întru ortodoxie, în special pentru slujirea neobosită în edificarea Catedralei Neamului, în care ne vom regăsi peste timp, uniți cu toții în identitatea noastră.
Sigur că activitățile specifice Bisericii noastre Ortodoxe, ca Biserică vie a neamului românesc, sunt intense, complexe, consistente și diverse; o recunoaștem cu toții și îi dorim continuitate, tărie și mult sfat pentru lucrările bine rânduite spre Slava Domnului și spre propășirea poporului român în credință și libertate.
Autonomia Bisericii față de Stat și libertatea religioasă, care, în limbaj juridic, mai sunt cunoscute sub denumirea de „clauză a instituirii” și „clauză a libertății”, nu înseamnă excluderea cooperării loiale și a lucrării-împreună privind realizarea unor scopuri social-umane. Aceasta poate fi sintetizată în ideea că „Parlamentul nu va putea elabora o lege care să împiedice sau să interzică practicarea liberă a unei religii sau credințe”. Aceste clauze au devenit fundamentale și pentru viața spiritual-religioasă din România, poate chiar în contrast pozitiv pentru noi, în comparație cu văditele tendințe de secularizare din unele țări ale Europei Occidentale.
În ceea ce privește autonomia Bisericii în raporturile cu Statul, libertatea religioasă și de credință, pluralismul religios și respectul reciproc pluri-confesional, toate acestea în societatea noastră democratică sunt, în prezent, la locul lor. Constituția și legislația post-revoluționară au consacrat și au garantat aceste cuceriri și opțiuni ale Bisericii și ale poporului român.
Esențial pentru noi este și rămâne însă faptul că „Ortodoxia și ethosul românesc se împletesc, în mod organic, una fără alta nu pot trăi”. Acesta este adevărul fundamental al credinței ortodoxe, care este Temelia indestructibilă și forța tradiției noastre, a sufletului și mentalului românesc.
Să nu uităm în acest context un amănunt concludent, și anume faptul că, în comunitățile românești tradiționale, biserica, școala și primăria erau instituțiile indispensabile ale conviețuirii și devenirii noastre.
Astăzi, cultura și învățătura moral-religioasă a creștinismului și corolarul lor firesc – credința -, sunt profund afectate de noile religii seculare, culminând cu transumanismul, curentul de gândire al impactului noilor tehnologii asupra condiției umane. Sunt mitologii seculare care promit „nemurirea cibernetică în era supraomului și a Neo-umanității, o viziune sincretică de tip New-age a deconstrucției umane și a proiecției unui nou destin al omului”, obținut prin ingineria genetică pentru îmbunătățirea performanței speciei umane și „transferul conștiinței umane într-un fișier de date”.
Sigur că există deja la nivel ideologic și chiar doctrinar o confruntare între concepția valorii absolute a persoanei umane, valoare absolută prin ea însăși în demnitatea ei, care exprimă chipul și asemănarea cu Creatorul, și concepțiile noilor tehnologii dominate de utopia posibilității „creării unei super-conștiințe veșnice într-un corp infinit mai rezistent decât cel biologic”. În realitate, vorbim despre o utopie formulată în termenii trecerii de la homo sapiens la homo deus, ostracizându-l pe Dumnezeul veterotestamentar în condiția lui deus otiosus.
Toate aceste preocupări avangardist-progresiste provoacă Umanitatea, neagă și bulversează întreaga evoluție culturală și spiritual-religioasă a omenirii. Fără a fi nihiliști în termeni absoluți, putem recunoaște binefacerile aplicațiilor inteligenței artificiale pentru ameliorarea serviciilor necesare omului și poate și mai mult decât atât, dar limitarea acestei „aventuri” trebuie să o reprezinte frontierele condiției umane din care nu pot lipsi umanitatea, emoția și sensibilitatea, misterul, frumusețea de a fi om, și nu aceea de a deveni o figură impersonală transferată într-o entitate de tip Avatar.
În fața avalanșei acestor curente ale unor ideologii aluvionare, este nevoie de multă chibzuință matură și de acțiune strategică pragmatică a întregii creștinătăți pentru a discerne între bine și rău și pentru a găsi răspunsurile cuvenite la problemele complicate și alambicate ale zilelor noastre. Pentru aceasta, este nevoie de Trezvie, de deschiderea Ochiului Lucidității și al clarvederii, de reînvierea valorilor originare ale creștinismului pentru a trezi în sufletul, în spiritul creștinilor o nouă prospețime a revelației și o nouă Metanoia, pentru a diminua efectele unei conflagrații spirituale împotriva umanului și omenescului.
Această stare de îngrijorare a lumii crizelor suprapuse poate distruge Tainele inefabile dintre Om și Dumnezeu: nașterea, viața și moartea.
Manipularea inteligenței artificiale nu trebuie să canibalizeze inteligența umană, sentimentele și emoțiile umane, dăruite de Creator cununii Creației Sale – Omul. Sunt convins că transformările spiritului uman nu vor conduce la dispariția Sacrului și a Sacralității, în pofida prestidigitațiilor unei civilizații kitsch-oase, excentrice și egocentrice care tinde să construiască Omul-pustiu, fără niciun Dumnezeu, fără nimic sfânt, o lume în care omul consideră că totul îi este permis fără nicio justă măsură.
Preacucernică Adunare,
Noi toți, buni creștini, am venit la chemarea Părintelui Patriarh pentru privilegiul de a fi împreună la aniversarea zilei Sale de naștere a Preafericirii Sale, pentru a putea primi Binecuvântare.
Fie-mi îngăduit să fac o Mărturisire de credință întru Hristos deoarece „întreaga cultură a Credinței este iubirea lui Hristos”.
Pentru aceasta, am ales din Sfânta Scriptură un anumit text: „Veniți la Mine toți cei trudiți și împovărați și Eu vă voi da odihnă”. Este atâta blândețe, smerenie și iubire desăvârșită, atâta liniște sufletească a împăcării cu sine în Cuvintele acestea, care nu pot fi găsite în nicio învățătură a celor mai mari filozofi.
Într-o lume în care nimeni nu te așteaptă, nimeni nu te vrea așa cum ești, obosit și împovărat, și nimeni nu te iubește definitiv și în Veșnicie, Hristos te așteaptă, te vrea și te iubește.
Părinte Patriarh,
Să trăiți întru mulți ani, cu multe binecuvântări!
Marian Enache
Președintele Curții Constituționale a României