Marian Enache
Președintele Curții Constituționale a României
Înainte de a-mi rosti gândurile pe care vreau să vi le transmit cu acest prilej, simt nevoia unei confesiuni, în această atmosferă festivă a întâlnirii noastre.
Am venit la Chișinău cu bucuria revederii într-un spațiu cultural și spiritual, care are vocația unei mari sensibilități pentru valori și statornicie în istorie.
De fiecare dată când revin la Chișinău mă întorc în timp cu emoție, în acel timp când, prin prezența mea ca ambasador al României la Chișinău, primul ambasador al țării mele în Republica Moldova, după căderea regimurilor comuniste, pot spune că am devenit și eu puțin un om al locului. Poate și datorită faptului că, fiind născut în Iașiul din Moldova României și fiind așa de aproape, aveam și eu în sufletul meu „un nu știu ce” din afinitățile și vibrația comună cu acest meleag minunat în care faptele de bravură și de geniu ale înaintașilor noștri eminenți, Ștefan cel Mare și Sfânt și veșnicul Eminescu, au devenit mituri fondatoare pentru Ființa noastră dăinuitoare.
Numai la Chișinău se spune atât de frumos, ingenuu și inimitabil „Eminescu să ne judece”, ca instanță supremă a lucidității spiritului.
M-am simțit bine la Chișinău, loc care timp de mai mult de trei ani a fost și casa mea, loc în care am legat prietenii rămase în memoria mea afectivă și m-am bucurat de sufletul cald și primitor al oamenilor acestui pământ binecuvântat, roditor în fapte și în personalități exemplare.
În relația noastră bilaterală am căutat să cooperăm, să facem lucruri împreună, în perioada începuturilor instituirii statalității, independenței, a introducerii grafiei latine și a Limbii române, precum și a noii ordini politico-juridice și sociale ale modelului democratic de guvernare, a înființării unor noi instituții de învățământ, cercetare și cultură cu un nou conținut și noi perspective.
Toate acestea au fost continuate de generațiile care au venit după noi și care poate au lucrat mai repede și mai bine decât noi, în respectul reciprocității dintre statele noastre frățești.
Istoria sinuoasă a acestei deveniri trebuie privită prin înțelepciunea cronicarului moldovean Miron Costin, care consemnează în Letopisețul Țării Moldovei că „nu sunt vremile supt cârma omului, ci bietul om supt vremii’’, precum și faptul că ,,nasc și în Moldova oameni”.
Distinși participanți,
Astăzi, în aceiași zi de 31 august 2024, în România și în Republica Moldova se celebrează Ziua Limbii Române, Ziua rostirii românești, fapt care constituie o dovadă a unității noastre lingvistice, un eveniment cu o majoră semnificație culturală și spirituală pentru întreg neamul românesc, de acasă și de pretutindeni. Pentru a identifica rolul eminent și importanța determinantă a literelor românești, a limbii vorbite și scrise, ca parte constitutivă a Ființei, culturii și creației unui neam, cred că este necesar să distingem între componentele esențiale ale identității naționale, și anume: componenta calității de cetățean, care semnifică doar apartenența politică la un anumit stat, precum și componenta identității cultural-lingvistice, care semnifică apartenența organică la un anumit popor, o anumită cultură, limbă, spiritualitate și etos, și care relevă sentimentele, reprezentările și atașamentele unei persoane care față de comunitatea etnică de neam, istorie și tradiție. Această ultimă componentă reprezintă fundamentul conștiinței și identității naționale, deoarece identitatea politică și cea culturală pot coincide de cele mai multe ori, dar ele pot și coexista, uneori, într-o relație de neutră coabitare.
Însă, componenta identității culturale este și rămâne determinantă pentru definirea, specificitatea și conținutul conștiinței identității naționale.
Identitatea culturală conferă, în ordinea valorii, autonomie, stabilitate, distincție și perenitate unui neam și îi modelează profilul său de ființare întru alte identități culturale. Cred că expresia „om fără Dumnezeu” poate fi atribuită celui sau celor care nu își întemeiază existența și aspirațiile pe rădăcinile identității fundamentale a neamului și ale idealurilor istorice originare. Se poate spune că, atunci când faci parte organică dintr-un popor, te regăsești în integralitatea, unicitatea și simțirea sufletului acelui popor.
Limba, cultura și religia sunt nivelul superior al Spiritului unui popor convertit în crearea de valori, tradiție și transcendență, care-i definesc conturul de identitate și felul de a fi el însuși în societate și istorie.
Limba, ca expresie a constituirii spiritului în formele comuniunii interumane, reprezintă axul gravitațional al culturii și spiritualității unui neam, pe care se desfășoară întreaga sa istorie și dramă existențială a conștiinței de sine și prin care se realizează gândirea, creația și pacea între membri comunităților umane.
Literele, cuvântul, fenomenul viu al limbii tezaurizează toată cunoașterea, evenimentele, sensibilitatea și istoria unui popor, precum și, în ultimă instanță, ale întregii omeniri. Însăși configurarea bibliotecilor lumii, care sunt instrumentele noastre culturale și care oglindesc mișcarea spiritului în lume, a fost posibilă datorită codurilor lingvistice ale popoarelor care au transmis mai departe în timp următoarelor generații comorile de creativitate și spiritualitate ale geniului uman manifestat în toate domeniile de activitate.
Limba română, limba noastră comună, este legătura intimă și coezivă a Ființei integrale a neamului românesc. Ea a apărut și a evoluat ca un organism viu de-a lungul zbuciumatei noastre istorii. Ea fost o pavăză și un izvor de viață în păstrarea Ființei noastre și numai prin bogăția, diversitatea și dulceața ei am trăit, am rostit cuvintele „mamă”, „patrie” și „pace”, am ridicat rugăciunile către Dumnezeu, am iubit, am creat, am tăcut, ne-am revoltat, am suferit, am pierdut, ne-am bucurat de izbânzi și de sărbători, în limba în care ne-am născut, în Cuvântul întemeietor al Ființei.
Puterea Limbii constă în miracolul transmiterii gândurilor și stărilor sufletești, al împărtășirii, al comuniunii între oameni și Divinitate.
Ne naștem, trăim și murim în Cuvintele limbii materne, oricât de savanți, poligloți și sofisticați am fi. Pentru noi, ca de altfel pentru întreaga suflare românească, oriunde s-ar afla ea, Limba română este unică, sfântă și nepieritoare. Este Duhul întregii noastre culturi și este o veritabilă „comoară”, așa cum o prețuia Alexei Mateevici.
Nichita Stănescu, în dragostea-i nețărmurită pentru limba în care a trăit și a creat, fiind întrebat câte limbi cunoaște și vorbește, a răspuns că „de șase ori Limba română”. Nichita Stănescu mai spunea că „a vorbi despre Limba română este ca o duminică. Limba română este patria mea. De aceea, pentru mine, muntele munte se numeşte, de aceea, pentru mine, iarba iarbă se spune, de aceea, pentru mine, izvorul izvorăşte, de aceea, pentru mine, viaţa se trăieşte”[1].
În virtutea acelorași simțăminte, marele Mihai Eminescu, poetul nostru de suflet și de Limbă română, a creat și a cultivat limba națională, ridicând-o pe treapta perfecțiunii ideației și artei literare.
Fratele nostru moldovean Grigore Vieru a spus că „doar în limba ta durerea poți s-o mângâi, iar bucuria s-o preschimbi în cânt, în limba ta ți-e dor de mama și doar în limba ta te poți opri din plâns, iar când nu poți nici plânge și nici râde, tu taci atuncea tot în limba ta”.
Cunoscutul poet Dumitru Matcovschi a spus că „este a noastră limba noastră și soartă noi suntem cu ea, cum este codrul verde soarta cu ciuta și cu pasărea”.
Pentru prozatorul român Fănuș Neagu, în termenii măiestriei metaforei, „Limba română e distanţa dintre inimă şi umbra ei, care se numeşte suflet”.
Cine nu e locuit de Duhul limbii lui materne este pustiu de patria și de neamul lui, este văduvit de inefabilitatea primelor sale cuvinte, dăruite din vibrația inimii mamei sale. Scriitori români de mare talent și sensibilitate din țară sau de dincolo de frontierele ei au omagiat prin creația lor, de o frumusețe și de o candoare neasemuite, virtuțile și rolul Limbii române în edificarea culturii și simțirii românești, a identității noastre naționale.
Ori de câte ori ne întoarcem la noi înșine, la ceea ce este în noi „mai profund decât noi înșine”, la primordialitatea izvoarelor Ființei noastre, oricât am fi de înstrăinați de locul unde trăim, de împrejurări și de vanitatea realizărilor noastre, ne este dor, dor românesc, de cântecul doinei noastre, de locul unde ne-am născut și a început rostirea spunerii de sine, de vârsta de aur a copilăriei, de primii prieteni din copilărie și de peisajele de poveste ale locului nașterii.
N-am să vorbesc despre istoria și biografia Limbii române, nici despre conexiunile dintre formele gândirii, ale creației, comunicării și structurile lingvistice și nici despre formarea limbajelor specializate în știință și disciplinele socio-umane, acestea fiind domenii de strictă competență. Am să evoc doar afirmația preşedintelui Academiei Române, domnul profesor Ioan-Aurel Pop, care spunea că „ Limba română este între primele 8 limbi ale lumii”, având în vedere bogăția lexicului și valențele acestuia, precum și alte caracteristici care au justificat includerea Limbii române în patrimoniul UNESCO prin două cuvinte intraductibile: „dor” și „doină”.
O evaluare relevantă a unicității și a particularismului Limbii române o regăsim într-un articol publicat de tomisnews.ro la data de 22 februarie 2024, pe care vă invit să-l lecturați[2] cu interes, întrucât considerentele acestuia întrec cu mult posibilitățile mele de elocință în descrierea unicității Limbii române.
Limba română, prin distincția timbrului ei, strălucește în diadema limbilor celorlalte culturi și popoare, care merită respectul și reverența noastră în egală măsură cu acelea pe care le acordăm Limbii române, considerând, astfel, că numai varietatea limbilor și culturilor constituie liantul păcii și armoniei între popoarele lumii. Limbile armonice ale pământului trebuie să aducă pacea, și nu Turnul Babel al conflictelor între oameni.
Respectul demnității și celebrării limbii noastre române se realizează prin păstrarea și afirmarea ei, prin vorbire și scris, creația în literatură, precum și în celelalte domenii ale științei și ale registrelor limbii culte și populare. Permanența rostirii în aleasa Limbă română nu poate fi întreruptă și nu poate fi inhibată, deoarece nu există o ierarhie a importanței limbilor, întrucât fiecare limbă exprimă geniul autentic al unui popor.
La atenienii care au inventat democrația, în Agora unde se luau hotărârile importante ale Cetății, înainte de deschiderea dezbaterilor, se recitau câteva strofe din Iliada și Odiseea lui Homer, în semn de respect și recunoștință față de cultura și miturile fondatoare, înscrise în bronzul limbii eline.
Astăzi, în Uniunea Europeană, Curtea de Justiție a acesteia, în respectul limbilor naționale ale statelor membre, limbi oficiale ale Uniunii, își desfășoară dezbaterile judiciare în formula multilingvismului și a identității lingvistice.
La Chișinău, Limba română, ca limbă firească și limbă oficială, a renăscut, dobândindu-și demnitatea ei culturală și națională, prin aportul considerabil și consecvent al oamenilor de cultură, de știință, din învățământ, din artă și din literatură care au făcut posibilă vorbirea și scrierea în Limba română la un înalt nivel intelectual și cu o mare acuratețe stilistică.
Limba română, în calitate de limbă de stat, este atât un simbol național, cât și un element al identității constituționale. Un rol important în această calificare a limbii l-au avut oamenii de cultură, istoricii, dar și Curtea Constituțională a Republicii Moldova, care a statuat, prin Hotărârea nr.36 din 5 decembrie 2013, că „Limba română ca limbă de stat” este unul dintre elementele „considerate esenţiale în definirea identităţii constituţionale a noului stat şi a populaţiei acestuia, fiind puse alături, de exemplu, de drapelul, stema şi denumirea oficială a statului, având un rol cheie în sistemul valoric creat prin proclamarea independenţei Republicii Moldova”[3], soluție consacrată și de Constituția Republicii Moldova. Eu însumi, în urma pronunțării acestei decizii, am comentat într-un articol[4] în sensul susținerii pertinenței acestei soluții.
Am recitit zilele acestea, chiar în data de 27 august, ziua marcării Independenței Republicii Moldova, pentru care vă adresez felicitări, textul Declarației de Independență a Republicii Moldova din anul 1991, adoptată de Parlament, text redactat, după cum am constatat, într-o Limbă română cursivă, naturală și expresivă, în care au fost exprimate cu claritate voința de a face istorie, țelurile și aspirațiile populare ale libertății și independenței.
Fundamentul, continuitatea și păstrarea neîntrerupte ale Limbii române sunt asigurate de vorbirea și creația populară a țăranului român care, în întreaga lui viață și activitate, în mod invariabil, a vorbit, a trăit și și-a exprimat sentimentele în una și aceeași limbă, care este, în creația populară (folclor), Limba română, limba poporului român. Țăranul român tradițional este și rămâne incontestabil depozitarul Limbii materne românești și cel care a menținut trunchiul Limbii române veșnic viu.
Firescul de a avea o limbă este cel mai prețios dar al străbunilor, lăsat urmașilor urmașilor. Spre deosebire de monumentele materiale (edificiile comemorative, muzeele, vestigiile cetăților, ansamblurile omagiale ale unor fapte eroice etc.), monumentul spiritual imaterial al limbii este incomparabil mai durabil, deoarece întregul tezaur al istoriei unui popor este încifrat în registrele cuvântului, limba, prin ea însăși, constituind întreaga memorie a unei comunități. Memoria și limba unui popor nu pot fi distruse sau anihilate, întrucât ele fac parte din Ființa profundă a acelui neam.
În încheiere, doresc să subliniez că Limba nu este un simplu cod de semne și sunete, care se sublimează în arta și puterea cuvântului, ci ea are imanența forței unui arhetip. Respectul și omagiul față de propria limbă rezidă în vorbirea, în scrierea, în cultivarea și în sărbătorirea ei.
LA MULȚI ANI, LIMBA ROMÂNĂ!
La mulți ani vorbitorilor, creatorilor și tuturor celor care cultivă și afirmă Limba română, oriunde s-ar găsi ei!
[1] Sursa: https://zugo.md/lectura/20-de-citate-despre-limba-romana-care-te-vor-face-sa-o-iubesti-si-mai-mult/50725/lectura.
[2] A se vedea https://tomisnews.ro/limba-romana-unica-in-lume-nici-o-alta-limba-nu-foloseste-atatea-zicatori-si-expresii-a-intrat-in-patrimoniul-unesco-cu-dor-si-doina/.
[3] Sursa: https://www.constcourt.md/ccdocview.php?tip=hotariri&docid=476&l=ro
[4] A se vedea M. Enache, „Limba română şi limba moldovenească obiect al interpretării constituţionale”, disponibil online la adresa https://www.ccr.ro/wp-content/uploads/2021/01/enache_ro.pdf.