ȘEDINȚE PUBLICE DE JUDECATĂ

Mai 2017
DuLuMaMiJoVISa
 123456
78910111213
14151617181920
2122232425
26
27
28293031   

COMUNICAT DE PRESĂ

20.11.2014

Alegerea domnului Klaus Werner IOHANNIS în funcţia de Preşedinte al României va fi validată de Plenul Curţii Constituţionale în şedinţa publică din 21 noiembrie 2014, ora 12:00.

La şedinţă participă domnul Klaus Werner IOHANNIS, Preşedintele ales al României.

De asemenea, a fost invitat să participe domnul Traian BĂSESCU, Preşedintele în funcţie al României.

Şedinţa se desfăşoară la Sala de şedinţe publice de la sediul Curţii Constituţionale (Palatul Parlamentului, Intrarea B1, Calea 13 Septembrie nr.2).

Pentru asigurarea condiţiilor necesare desfăşurării şedinţei, accesul presei se face până cel târziu la ora 11:45, pe baza legitimaţiei de presă şi a actului de identitate (Intrarea B1).

Nu se permite accesul în Sala de şedinţe publice cu echipamente de înregistrat audio-video (camere video, reportofoane, microfoane şi altele asemenea), distribuţia de semnal audio-video fiind asigurată de Curtea Constituţională, prin infrastructura proprie.

În incinta sălii, declaraţiile de presă pot fi solicitate participanţilor numai după ridicarea şedinţei şi părăsirea sălii de către Plenul Curţii Constituţionale.

Şedinţa de validare va putea fi urmărită integral în transmisiune directă, pe pagina de internet a Curţii Constituţionale (www.ccr.ro)

 

Compartimentul Relaţii externe, relaţii cu presa şi protocol al Curţii Constituţionale


« inapoi