ȘEDINȚE PUBLICE DE JUDECATĂ

Noiembrie 2018
DuLuMaMiJoVISa
    123
45678910
111213151617
18192021222324
252627282930 

COMUNICAT DE PRESĂ

31.05.2018

I.   În ziua de 31 mai 2018, Plenul Curții Constituționale, învestit în temeiul art.146 lit.a) teza întâi din Constituție şi al art.11 alin.(1) lit.A.a) şi art.15 din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcționarea Curții Constituţionale, s-a pronunțat, în cadrul controlului anterior promulgării, asupra obiecției de neconstituționalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Legii administrației publice locale nr.215/2001 și a Legii nr.393/2004 privind Statutul aleșilor locali, obiecție formulată de Preşedintele României.

În urma deliberărilor, cu unanimitate de voturi, Curtea Constituțională:

1. A admis obiecţia de neconstituţionalitate formulată şi a constatat că dispoziţiile art.I pct.3 fraza întâi  teza întâi şi pct.9 fraza întâi teza întâi din lege [asupra cărora Curtea și-a extins controlul în temeiul art.18 alin.(1) din Legea nr.47/1992] încalcă art.1 alin.(5) din Constituţie, că cele ale art.II pct.3 coroborat cu pct.6 din lege, sub aspectul soluţiei legislative care exclude partidul politic sau organizaţia minorităţilor naţionale de la sesizarea instanţei judecătoreşti competente în ipoteza pierderii de către consilierul local/ judeţean a calităţii de membru al partidului politic sau al organizaţiei minorităţilor naţionale pe a cărei listă a fost ales, încalcă art.8 alin.(2), art.21 alin.(1) şi art.147 alin.(4) din Constituţie, precum și că prevederile art.II pct.5 și 6 din lege, sub aspectul eliminării vacantării funcției, încalcă art.1 alin.(5) și art.121 alin.(1) din Constituție.

2. A respins, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art.I pct.2, 4, 10, precum şi ale art.II pct.1, 5, 7-10 şi 13 din lege sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică Președintelui României, președinților celor două Camere ale Parlamentului și prim-ministrului.

II.   În aceeași zi, Plenul Curții Constituționale, învestit în temeiul art.146 lit.d) din Constituţia României, al art.11 alin.(1) lit.d) și al art.29 din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, s-a pronunțat asupra următoarelor excepții de neconstituționalitate:

A. Excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.114 alin.(3) din Legea societăților nr.31/1990, având următorul conținut:

(3)În cazul în care consiliul de administraţie, respectiv directoratul este mandatat să îndeplinească măsurile prevăzute de art.113 lit. b) şi c), dispoziţiile art. 131 alin. (4) şi (5), ale art. 132, cu excepţia alin. (6) şi (7), precum şi prevederile art. 133 se aplică deciziilor consiliului de administraţie, respectiv celor ale directoratului, în mod corespunzător. Societatea va fi reprezentată în instanţă de către persoana desemnată de preşedintele instanţei dintre acţionarii ei, care va îndeplini mandatul cu care a fost însărcinată, până ce adunarea generală, convocată în acest scop, va alege o altă persoană.”.

În urma deliberărilor, cu majoritate de voturi, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că soluția legislativă cuprinsă în art.114 alin.(3) din Legea societăților nr.31/1990, care nu permite contestarea în justiție, pe calea acțiunii în anulare prevăzute de art.132 din lege, a deciziilor consiliului de administrație, respectiv directoratului luate în exercitarea atribuției delegate de majorare a capitalului social, este neconstituțională.

Cu privire la soluția pronunțată, Curtea a statuat, în esență, că art.114 alin.(3) din Legea nr.31/1990 se referă doar la atribuțiile delegate privind mutarea sediului [art.113 lit.b) din Legea nr.31/1190] și schimbarea obiectului de activitate al societății [art.113 lit.c) din Legea nr.31/1190] nu și la atribuția delegată referitoare la majorarea capitalului social [art.113 lit.f) din Legea nr.31/1190], situaţie în care imposibilitatea concretă de sesizare a unei instanțe, în acest din urmă caz, de către persoana interesată, constituie o încălcare a dreptului acesteia de acces la justiție.

Așadar, excluderea de la controlul judecătoresc a deciziilor consiliului de administrație, respectiv directoratului adoptate în executarea mandatului acordat în vederea majorării capitalului social este de natură să încalce accesul liber la justiție al persoanelor interesate în apărarea drepturilor lor.

Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și instanțelor de judecată care au sesizat Curtea Constituțională, respectiv Curtea de Apel Constanța-Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și Tribunalul Constanța - Secția a II-a civilă.

B. Excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.51 alin.(3) din Legea nr.317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii și ale art. 97 pct.1 și 4 din Codul de procedură civilă.

În urma deliberărilor, cu unanimitate de voturi, Curtea Constituțională:

1. A admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art.51 alin.(3) din Legea nr.317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii sunt constituționale doar în măsura în care se interpretează că „recursul” prevăzut de acestea este o cale devolutivă de atac împotriva hotărârilor secțiilor Consiliului Superior al Magistraturii pronunțate în materie disciplinară;

2. A respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.97 pct.1 și 4 din Codul de procedură civilă.

În motivarea soluției de admitere pronunțate, Curtea a reținut, în esență, că, potrivit Codului de procedură civilă, recursul este o cale extraordinară de atac, nedevolutivă. Or, calea de atac împotriva hotărârilor secțiilor Consiliului Superior al Magistraturii, pronunțate în materie disciplinară, trebuie să fie una efectivă, devolutivă, care să asigure toate garanțiile dreptului de acces la instanță și al unui proces echitabil, prin luarea în considerare a tuturor aspectelor şi prin verificarea atât a legalităţii procedurii, cât şi a temeiniciei hotărârii instanţei disciplinare, acesta fiind şi sensul art.134 alin.(3) din Constituţie.

Dispozițiile art.51 alin.(3) din Legea nr.317/2004 - potrivit cărora, împotriva hotărârilor secțiilor Consiliului Superior al Magistraturii, pronunțate în materie disciplinară, se poate exercita recurs  la Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție - nu asigură un remediu efectiv, așa cum impun dispozițiile art.134 alin.(3) din Constituție și jurisprudența constantă a Curții Constituționale și a Curții Europene a Drepturilor Omului.

De asemenea, lipsa unui remediu efectiv împotriva hotărârilor secțiilor Consiliului Superior al Magistraturii, pronunțate în materie disciplinară, care să permită instanței analiza cauzei sub toate aspectele, este de natură să conducă la încălcarea dreptului fundamental la un proces echitabil, sub aspectul dreptului de acces la o instanță, prevăzut de art.21 din Constituție; aceasta întrucât, pe calea recursului reglementat de Codul de procedură civilă, nu se pot invoca motive de netemeinicie a hotărârii atacate, ci numai motive de nelegalitate, iar în recurs nu se pot administra probe, cu excepția înscrisurilor noi.

Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și instanței de judecată care a sesizat Curtea Constituțională, respectiv Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători.

Argumentele reținute în motivarea soluțiilor pronunțate de Plenul Curții Constituţionale vor fi prezentate în cuprinsul deciziilor, care se vor publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Compartimentul Relații externe, relații cu presa şi protocol al Curții Constituționale


« inapoi