ȘEDINȚE PUBLICE DE JUDECATĂ

Iulie 2018
DuLuMaMiJoVISa
1234567
891011121314
15161718192021
22
232425262728
293031    

COMUNICAT DE PRESĂ

04.07.2018

În ziua de 4 iulie 2018, Plenul Curții Constituționale, învestit în temeiul art.146 lit.a) teza întâi din Constituție și al art.11 alin.(1) lit.A.a) și art.15 din Legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, s-a pronunțat, în cadrul controlului anterior promulgării, asupra următoarelor obiecții de neconstituționalitate:

I. Obiecția de neconstituționalitate asupra Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.33/2017 pentru modificarea și completarea art.11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.22/2009 privind înființarea Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații, adoptată de Senat, în calitate de Cameră decizională, la data de 22 mai 2018, ca urmare a cererii de reexaminare, obiecție formulată de Președintele României.

Curtea, analizând susținerile autorului obiecției de neconstituționalitate, a reținut că acesta critică doar dispozițiile articolului unic pct.3 [cu referire la art.11 alin.(1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 22/2009] și ale articolului unic pct.5 [cu referire la art.11 alin.(51) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 22/2009] din Legea privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.33/2017 pentru modificarea și completarea art.11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.22/2009 privind înființarea Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații, dispoziții care au următorul cuprins:

- Articolul unic pct.3: „3. La articolul unic, punctul 1 se modifică și va avea următorul cuprins:

1. La articolul 11, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

„Art.11.- (1) Conducerea A.N.C.O.M. este asigurată de un președinte și 2 vicepreședinți, numiți de către cele două Camere ale Parlamentului, reunite în ședință comună, cu votul majorității deputaților și senatorilor.";

- Articolul unic pct.5: „5. La articolul unic, după punctul 2 se introduc șase noi puncte, pct.3-8, cu următorul cuprins:

3. La articolul 11, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:

„(2) Salariul președintelui A.N.C.O.M. se stabilește la nivelul a cinci salarii medii la nivelul instituției aferente lunii ianuarie a fiecărui an, iar salariul vicepreședinților A.N.C.O.M. se stabilește la nivelul a patru salarii medii la nivelul instituției aferente lunii ianuarie a fiecărui an;"

4. La articolul 11, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alin. (21), cu următorul cuprins:

„(21) Funcțiile de președinte și vicepreședinte AN.C.O.M. sunt funcții de demnitate publică asimilate funcției de ministru, respectiv secretar de stat, cu drept de cabinet al demnitarului."

5. La articolul 11 alineatul (5), după litera f) se introduce o nouă literă, lit.g), cu următorul cuprins:

„g) prin demitere, în cazul în care nu mai îndeplinesc condițiile prevăzute la alin.(3) si (4), în condițiile alin.(8), sau în situații excepționale, atunci când, prin acțiunile lor, au afectat în mod grav independența funcțională a autorității față de entitățile prevăzute la art. 18 alin.(5) sau capacitatea administrativă a autorității de a-și îndeplini atribuțiile conferite de lege."

6. La articolul 11, după alineatul (5), se introduc trei noi alineate, alin. (51)-(53),  cu următorul cuprins:

„(51) Demiterea din funcție se face de Camera Deputaților și de Senat, în ședință comună, cu votul majorității deputaților și senatorilor, pe baza unui raport comun al comisiilor prevăzute la art.15 alin.(l). Raportul se publică pe paginile de internet ale Camerei Deputaților și Senatului și se comunică persoanei demise.[…]”

În urma deliberărilor, Curtea Constituțională:

1. Cu majoritate de voturi, a respins, ca inadmisibilă, obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.unic pct.5 [cu referire la art.11 alin.(51) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 22/2009 privind înființarea Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații] - cu privire la soluția legislativă care nu prevede o cale de atac împotriva hotărârilor Parlamentului de demitere a conducerii ANCOM - din Legea privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 33/2017.

2. Cu unanimitate de voturi, a admis obiecția de neconstituționalitate și a constatat că sintagmele „cu votul majorității deputaților și senatorilor” din cuprinsul art.unic pct.3 [cu referire la art.11 alin.(1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 22/2009 privind înființarea Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații] și al art.unic pct.5 [cu referire la art.11 alin.(51) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 22/2009 privind înființarea Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații] din Legea privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 33/2017 sunt neconstituționale.

Curtea a constatat că hotărârea Parlamentului privind numirea, respectiv demiterea conducerii ANCOM, nu se încadrează în ipotezele prevăzute de Constituţie, pentru care este necesară majoritatea absolută sau calificată pentru adoptare. În consecință, această hotărâre trebuie să urmeze regula stabilită de dispoziţiile art.76 alin.(2) din Constituţie, respectiv să fie adoptată cu votul majorităţii membrilor prezenţi la şedinţa comună a celor două Camere.

De asemenea, Curtea a constatat că modificările aduse de Parlament art.unic pct.3 [cu referire la art.11 alin.(1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 22/2009 privind înființarea Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații] și art.unic pct.5 [cu referire la art.11 alin.(51) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 22/2009 privind înființarea Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații] din Legea privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 33/2017 nu au făcut obiectul cererii de reexaminare, formulate de Președintele României, ceea ce contravine art.77 alin.(2) din Constituție.

Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică Președintelui României, președinților celor două Camere ale Parlamentului şi prim-ministrului.

 II.  Obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor articolului unic pct.2-5 și pct.10 din Legea pentru modificarea și completarea Legii nr.254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, obiecție formulată de Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite.

În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a admis obiecția de neconstituționalitate și a constatat că dispoziţiile articolului unic pct.2-5 și pct.10 din Legea pentru modificarea și completarea Legii nr.254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal sunt neconstituționale.

În motivarea soluției pronunțate, Curtea a reținut că reglementarea unor norme imprecise privind dispunerea măsurii detenției la domiciliu, ca modalitate de individualizare a executării pedepsei cu închisoarea, afectează nu numai caracterul previzibil al legii, ci și scopul acesteia, acela de a institui măsuri de natură judiciară, alternative de executare a pedepsei privative de libertate. Prin urmare, Curtea a constatat că dispozițiile articolului unic pct.2, 3, 4 și 5 din Legea pentru modificarea și completarea Legii nr.254/2013 nu respectă cerințele de calitate a legii, încălcând prevederile art.1 alin.(5) din Constituție.

Referitor la dispozițiile articolului unic pct.10 din legea supusă controlului, Curtea a reținut că acestea creează incertitudine în procesul de aplicare a legii cu privire la autoritatea competentă să dispună liberarea condiționată, încălcând art.1 alin.(5) din Constituție, din perspectiva lipsei de claritate și previzibilitate a normei legale.

Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică Președintelui României, președinților celor două Camere ale Parlamentului, prim-ministrului și Înaltei Curți de Casație și Justiție.

III. Obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.I pct.37 [cu referire la art.402 din Codul de procedură civilă] și pct.58 [cu referire la art.497 din Codul de procedura civilă] și art .III pct.3 [cu referire la art. XVIII alin.(2) din Legea nr.2/2013] și pct.4 [cu referire la art.XVIII1 din Legea nr.2/2013] din Legea pentru modificarea și completarea Legii nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, obiecție formulată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secțiile Unite.

În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi,

1. A respins, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate formulată şi a constatat că dispoziţiile art.I pct.37 [cu referire la art.402 din Codul de procedură civilă] şi pct.58 [cu referire la art.497 din Codul de procedură civilă] din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

2. A admis obiecţia de neconstituţionalitate formulată şi a constatat că art.III pct.3 [cu referire la art.XVIII alin.(2) din Legea nr.2/2013] şi pct.4 [cu referire la art.XVIII1 din Legea nr.2/2013] din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative sunt neconstituţionale.

În privința soluției de admitere mai sus indicate, Curtea a statuat că este inadmisibil ca, în corpul uneia şi aceleiaşi legi, aceeaşi sintagmă, respectiv „data intrării în vigoare a prezentei legi”, cuprinsă în două articole succesive, aflate, la rândul lor, într-o strânsă interconexiune, să aibă două înţelesuri diferite, având în vedere că aceasta vizează atât Legea nr.2/2013, cât şi prezenta lege supusă controlului de constituţionalitate.

Această formulare imprecisă duce la retroactivitatea normei procedural civile, în sensul că ar urma să confere o cale extraordinară de atac pentru hotărârile definitive pronunţate anterior Deciziei Curţii Constituţionale nr.369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.582 din 20 iulie 2017, aşadar, în cauze deja finalizate; în aceste condiţii, norma juridică contravine art.1 alin.(5) în componenta sa privind securitatea raporturilor juridice şi art.15 alin.(2) din Constituţie.

Curtea a mai constatat că textul criticat, pe de o parte, pare să condiţioneze aplicarea Deciziei Curţii Constituţionale nr.369 din 30 mai 2017 de faptul ca data pornirii procesului civil să fie ulterioară publicării deciziei antereferite şi, pe de altă parte, pare să stabilească faptul că hotărârile pronunţate după publicarea deciziei Curţii Constituţionale devin susceptibile de recurs tale quale în temeiul legii supuse controlului de constituţionalitate, fără a lua în considerare decizia Curţii Constituţionale antereferite. Prin urmare, Curtea a constatat, cu privire la acest aspect, încălcarea art.1 alin.(5) şi art.15 alin.(2) şi a art.147 alin.(4) din Constituție.

Totodată, Curtea a apreciat că dispoziţiile legale criticate nu stabilesc în mod clar raportul în care se află cu dispoziţiile Codului de procedură civilă referitoare la aplicarea în timp a legilor şi omit să reglementeze competenţa de judecată a recursurilor formulate după 20 iulie 2017, drept pentru care, şi din această perspectivă, a constatat încălcarea art.1 alin.(5) din Constituţie.

Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică Președintelui României, președinților celor două Camere ale Parlamentului, prim-ministrului și Înaltei Curți de Casație și Justiție.

IV. Obiecția de neconstituționalitate a Legii privind asigurarea unui nivel comun ridicat de securitate a reţelelor şi sistemelor informatice, obiecție formulată de Preşedintele României.

În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a admis obiecția de neconstituționalitate formulată de Preşedintele României și a constatat că Legea privind asigurarea unui nivel comun ridicat de securitate a reţelelor şi sistemelor informatice este neconstituţională, în ansamblul ei.

Curtea a reţinut că în cadrul procedurii legislative, iniţiatorul nu a solicitat avizul Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, în conformitate cu  art.4 lit.d) pct.1 din Legea nr.415/2002 privind organizarea și funcționarea Consiliului Suprem de Apărare a Țării, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.494 din 10 iulie 2002, potrivit căruia una dintre atribuţiile Consiliului Suprem de Apărare a Ţării constă în avizarea proiectelor de acte normative iniţiate sau emise de Guvern privind, între altele, securitatea naţională.

Aşa fiind, Curtea a statuat că actul normativ a fost adoptat cu încălcarea prevederilor constituţionale ale art.1 alin.(5) care consacră principiul legalităţii şi ale art.119 referitoare la atribuţiile Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.

Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică Președintelui României, președinților celor două Camere ale Parlamentului şi prim-ministrului.

V. Obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor articolului unic pct.2-5 din Legea pentru modificarea Legii nr.161/2013 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, obiecție formulată de Președintele României.

În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu majoritate de voturi în privinţa articolului unic pct.2 [cu referire la art.87 alin.(3) teza a doua] și pct.3 [cu referire la art.88 alin.(3)] din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr.161/2003 şi cu unanimitate de voturi în privinţa articolului unic pct.4 [cu referire la art.91 alin.(11)] și  pct.5 [cu referire la art.1161] din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr.161/2003:

1. A admis obiecţia de neconstituţionalitate formulată şi a constatat că dispoziţiile articolului unic pct.2 [cu referire la art.87 alin.(3) teza a doua], pct.3 [cu referire la art.88 alin.(3)] și pct.5 [cu referire la art.1161] din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției sunt neconstituţionale.

2. A respins, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate formulată şi a constatat că dispoziţiile articolului unic pct.4 [cu referire la art.91 alin.(11)] din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

În ce privește soluția de admitere pronunțată, Curtea a constatat că dispoziţiile articolului unic pct.2, pct.3 și pct.5 din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției sunt neconstituţionale, întrucât, în principiu, nu întrunesc condițiile de calitate a legii.

Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică Președintelui României, președinților celor două Camere ale Parlamentului şi prim-ministrului.

VI. Obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii pentru modificarea și completarea Legii nr.304/2004 privind organizarea judiciară, obiecție formulată de un număr de 97 de deputați, aparținând grupurilor parlamentare al Uniunii Salvați România și al Partidului Național Liberal, precum și deputați neafiliați.

În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu majoritate de voturi, a respins, ca inadmisibilă, obiecția de neconstituționalitate.

Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică Președintelui României.

Argumentele reținute în motivarea soluțiilor pronunțate de Plenul Curții Constituționale vor fi prezentate în cuprinsul deciziilor, care se vor publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Compartimentul Relații externe, relații cu presa şi protocol al Curții Constituționale


« inapoi