În ziua de 9 februarie 2017, Plenul Curții Constituționale, învestit în temeiul art.146 lit.d) teza a doua din Constituţia României şi al art.32 și art.33 din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a luat în dezbatere excepţia de neconstituţionalitate a dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr.13/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal și a Legii nr.135/2010 privind Codul de procedură penală, excepție ridicată direct de Avocatul Poporului.

În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu majoritate de voturi,  a respins, ca devenită inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.13/2017.

Curtea a reţinut că art.146 lit.d) din Constituţie reglementează controlul de constituţionalitate, pe calea excepţiei de neconstituţionalitate, a actelor normative de reglementare primară intrate în vigoare. Potrivit art.146 lit.d) din Constituţie, excepţia de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele poate fi ridicată fie în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial, fie direct de Avocatul Poporului.

Sub aspectul condiției de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, prevăzute de art.29 alin.(1) din Legea nr.47/1992, referitoare la caracterul „în vigoare” al actului normativ supus controlului de constituţionalitate, Curtea a constatat că, în privinţa excepţiei neconstituţionalitate ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial, sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare [Decizia nr.766 din 15 iunie 2011], în schimb, în privinţa excepţiei de neconstituţionalitate ridicate direct de Avocatul Poporului, actul normativ care formează obiectul acesteia trebuie să facă parte din fondul activ al legislaţiei la data pronunţării Curţii Constituţionale [a se vedea, în acest sens, şi Decizia nr.1167 din 15 septembrie 2011 sau Decizia nr.549 din 15 iulie 2015]. Această diferenţiere rezultă din faptul că, în prima ipoteză, Curtea exercită un control concret de constituţionalitate, iar, în a doua ipoteză, un control abstract de constituţionalitate.

Raportat la cauza de faţă, Curtea a reţinut că excepţia de neconstituţionalitate, formulată de Avocatul Poporului la data de 3 februarie 2017, a vizat Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.13/2017. Potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale [Decizia nr.447 din 29 octombrie 2013], la acea dată, Avocatul Poporului era îndrituit să ridice o asemenea excepţie de neconstituţionalitate, chiar dacă numai unele dispoziţii din această ordonanţă de urgenţă erau în vigoare. Ulterior, însă, la data de 5 februarie 2017, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.13/2017 a fost abrogată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr.14/2017. Prin urmare, la momentul pronunţării Curţii Constituţionale, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.13/2017 nu mai este în vigoare, drept pentru care, potrivit jurisprudenţei sale, Curtea nu are competenţa de a analiza pe fond excepţia de neconstituţionalitate formulată de Avocatul Poporului.

În aceste condiţii, Curtea Constituţională a respins, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.13/2017.

Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică Avocatului Poporului.

Argumentele reţinute în motivarea soluției pronunţate de Plenul Curţii Constituţionale vor fi prezentate în cuprinsul deciziei, care se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Compartimentul Relaţii externe, relaţii cu presa şi protocol al Curţii Constituţionale