În ziua de 25 octombrie 2017, Curtea Constituțională a organizat, în colaborare cu Ambasada Regatului Țărilor de Jos, un seminar de lucru susținut de domnul Pim GEELHOED, profesor de drept penal şi procedură penală la Universitatea Leiden, având ca tematică „Procuratura dintr-o perspectivă comparativă şi europeană. Principiul oportunității și principiul legalității”.
La invitația Curții Constituționale și în urma propunerii Institutului Național al Magistraturii, la seminar au participat, alături de magistraţi-asistenţi ai Curții Constituționale, și procurori din jurisdicţia Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Prezentarea domnul profesor Pim Geelhoed a cuprins referințe despre rolul procurorului, caracteristicile funcției publice a acestuia, principiul oportunității și principiul legalității, instituția Procurorului European, toate aceste aspecte teoretice fiind ilustrate cu exemple de cazuri și jurisprudență europeană, pe marginea cărora au avut loc discuții și schimburi de opinii între participanți.