Regulament privind acreditarea reprezentanţilor mijloacelor de informare în masă la Curtea Constituţională

pdf Descarcă cererea de acreditare

word Descarcă cererea de acreditare

 

Anexa nr.1 la Hotărârea Plenului Curţii Constituţionale nr.3 din 27 februarie 2012

 

REGULAMENT

privind acreditarea reprezentanţilor mijloacelor de informare în masă la Curtea Constituţională a României

CAPITOLUL I

Dispoziţii generale

Art. 1 – (1) La activităţile, şedinţele publice şi conferinţele de presă organizate de Curtea Constituţională a României pot fi acreditaţi reprezentanţii instituţiilor de presă naţionale şi locale – denumiţi în continuare jurnalişti –  cotidiane, periodice, agenţii de presă, posturi de radio şi televiziune româneşti şi străine, precum şi jurnaliştii liber-profesionişti.

(2) În temeiul dispoziţiilor art.11 lit.l) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale, acreditarea se acordă de magistratul-asistent-şef director al Cabinetului preşedintelui Curţii Constituţionale, coordonator al Compartimentului relaţii externe, relaţii cu presa şi protocol, la cererea instituţiei de presă al cărui angajat este jurnalistul sau la solicitarea jurnalistului liber-profesionist care îndeplineşte condiţiile prezentului regulament, în urma propunerii consilierului cu atribuţii în domeniul relaţiilor cu presa.

(3) Acordarea acreditării nu atrage controlul Curţii Constituţionale asupra materialelor publicate de jurnalistul acreditat sau a ştirilor difuzate de mijloacele de informare în masă.

(4) Procedurile de refuz ale acordării acreditării sau de retragere a acreditării unui jurnalist se pot declanşa numai pentru fapte care împiedică desfăşurarea normală a activităţii Curţii Constituţionale şi care nu privesc opiniile exprimate în presă de respectivul jurnalist, în condiţiile şi în limitele legii, după consultarea prealabilă a conducerii instituţiei de presă respective, sau a jurnalistului liber-profesionist, după caz.

(5) Curtea Constituţională recomandă tuturor jurnaliştilor şi mijloacelor de informare în masă să ţină seama şi să aplice principiile deontologice cuprinse în Rezoluţiile nr. 1003 (1993) şi nr.1215 (1993) ale Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, având în vedere responsabilitatea socială şi legală ce le revine pentru informarea corectă a opiniei publice şi respectarea valorilor morale şi a drepturilor cetăţeneşti.

Art. 2 – Jurnaliştii acreditaţi au acces la activităţile, şedinţele publice şi conferinţele de presă organizate de Curtea Constituţională, care sunt anunţate în prealabil de Compartimentul relaţii externe, relaţii cu presa şi protocol.

 

CAPITOLUL II

Acreditarea jurnaliştilor

Art. 3 – (1) Acreditarea la Curtea Constituţională poate fi permanentă sau provizorie.

(2) Acreditarea permanentă se reactualizează anual.

(3) Acreditarea provizorie se acordă numai în cazul unor evenimente speciale ce au loc la Curtea Constituţională.

Acreditări permanente

Art. 4 – (1) Pentru obţinerea unei acreditări permanente, instituţia de presă solicitantă sau jurnaliştii liber-profesionişti se vor adresa, în scris, Compartimentului relaţii externe, relaţii cu presa şi protocol al Curţii Constituţionale.

(2) Pentru obținerea unei acreditări permanente, instituția de presă solicitantă sau jurnalistul liber-profesionist va prezenta următoarele documente:

  • cererea de acreditare;
  • curriculum vitae al jurnalistului/jurnaliștilor propuși pentru a fi acreditați;
  • copie după cartea de identitate;
  • copie după legitimația de presă, vizată la zi;
  • o fotografie recentă, trimisă în format electronic la adresa de e-mail comunicată de Compartimentul relaţii externe, relaţii cu presa şi protocol.

(3) Cererea prin care se solicită acreditarea permanentă va conţine: numele, prenumele, calitatea jurnalistului în cadrul redacţiei (redactor, publicist-comentator, fotoreporter, operator etc.) şi datele de contact (e-mail, telefon) la care jurnalistul acreditat doreşte să primească materialele de presă despre activitatea Curţii Constituţionale. Solicitarea scrisă va fi datată, semnată şi ştampilată de directorul sau redactorul şef al instituţiei de presă respective, după caz.

(4) Dosarele incomplete nu sunt acceptate.

(5) Eliberarea acreditărilor permanente se face în termen de două zile lucrătoare de la înregistrarea dosarelor complete de solicitare.

(6) Jurnalistului acreditat i se eliberează o legitimaţie care îi permite accesul la activităţile, şedinţele şi conferinţele de presă organizate de Curtea Constituţională pe durata unui an calendaristic.

(7) În cazul în care încetează contractul de muncă sau de colaborare dintre jurnalistul acreditat la Curtea Constituţională şi instituția de presă care a solicitat acreditarea, aceasta are obligația să anunțe, în scris, consilierul cu atribuţii în domeniul relaţiilor cu presa în termen de 24 de ore de la data încetării raportului juridic menționat.

Art. 5 – Jurnalistul acreditat trebuie să poarte la vedere, pe tot timpul prezenţei în Curtea Constituţională, legitimația de acreditare care îi permite accesul în instituție. Legitimațiile de acreditare nu sunt transmisibile.

Acreditări provizorii

Art. 6 – (1) Pentru obţinerea unei acreditări provizorii, instituţia de presă solicitantă se va adresa, în scris, Compartimentului relaţii externe, relaţii cu presa şi protocol al Curţii Constituţionale, cu 24 de ore înainte de evenimentul la care doreşte acreditarea.

(2) Accesul în Curtea Constituţională va fi permis pe baza actului de identitate şi a legitimaţiei de jurnalist.

(3) Acreditarea provizorie este valabilă numai pentru ziua sau perioada în care se desfăşoară activitatea pentru care s-a acordat acreditarea.

 

CAPITOLUL III

Drepturi şi îndatoriri ale jurnaliştilor acreditaţi

Art. 7 –Jurnaliştii acreditați au obligația să se alinieze normelor deontologice ale profesiei.

Art. 8 – (1) Jurnaliştii, fotoreporterii şioperatorii de televiziune acreditaţi au obligaţia de a respecta demnitatea şi intimitatea tuturor persoanelor aflate în clădire.

(2) Filmările şi fotografiatul sunt strict interzise în:

a) perimetrul echipamentelor de control al accesului în clădire;

b) birourile şi sălile destinate activităţilor desfăşurate de membrii Curţii Constituţionale şi personalul instituţiei.

(3) Fotoreporterii şi operatorii de televiziune acreditaţi, care utilizează camere de televiziune mobile, au acces în sala de desfăşurare a şedinţelor publice de judecată, numai cu acordul preşedintelui Curţii Constituţionale, pentru o durată de maxim 10 minute, din momentul deschiderii şedinţei.

(4) Jurnaliştii, fotoreporterii şi operatorii de televiziune acreditați au acces în spaţiile amenajate pentru presă şi pentru instalarea camerelor de luat vederi.

(5) Jurnaliștii acreditați nu pot interveni, sub nici o formă, în desfășurarea activităţilor Curţii Constituţionale la care asistă.

(6) Utilizarea echipamentelor de înregistrare audio şi video disimulate sunt interzise.

(7) Nerespectarea acestor reguli duce la retragerea acreditării de presă.

Art. 9 – Accesul jurnaliştilor în sediul Curţii Constituţionale se face prin intrarea B1 (Calea 13 Septembrie), pe baza acreditărilor eliberate de Curtea Constituţională şi a unui document de identitate.

 

CAPITOLUL IV

Dispoziții finale

Art. 10 – Compartimentul relaţii externe, relaţii cu presa şi protocol al Curţii Constituţionale ţine evidenţa acreditărilor reprezentanţilor mijloacelor de informare în masă şi asigură aplicarea corectă a prevederilor prezentului Regulament şi informarea operativă a conducerii Curţii Constituţionale în legătură cu problemele apărute.

Art. 11 – Cererea de acreditare şi legitimaţia de acreditare sunt stabilite prin anexa la prezentul regulament.

Art. 12 – Regulamentul va fi adus la cunoștința mijloacelor de informare în masă prin afișarea pe pagina de internet a Curţii Constituţionale.

 

pdf Descarcă cererea de acreditare

word Descarcă cererea de acreditare