Distinse Domnule Rector al Universității București,
Distinse Domnule Decan al Facultății de Drept a Universității București,
Domnule Președinte al Senatului,
Doamnelor și Domnilor Profesori,
Onorați invitați,
Dragi studenți,
Bună ziua tuturor!
Încep prin a mulțumi organizatorilor pentru invitația de a participa într-un mediu atât de select profesional, veritabil empireu al științelor juridice, la evenimentul de lansare a volumului colectiv intitulat „După 30 de ani: Justiția constituțională în România”, coordonat de domnii profesori Bogdan DIMA și Vlad PERJU.
Îi felicit sincer pe coordonatorii și pe autorii studiilor din volumul amintit pentru meritele și destoinicia realizării acestei lucrări. Îi felicit pentru preocuparea lor de a aduce în atenția publicului teme și idei care sunt caracteristice sferei de preocupări ale justiției constituționale și pentru că au reușit să surprindă problemele și aspectele privind evoluția jurisprudențială a Curții Constituționale din România (CC).
Doresc, totodată, să fac o apreciere specială în ceea ce privește Editura Humanitas, care, prin planurile sale editoriale, promovează excelența, realizând o selecție exigentă și riguroasă de titluri și lucrări, acordând o atenție deosebită creațiilor intelectuale, științifice și artistice de calitate.
Succinta mea intervenție din fața Domniilor Voastre constituie doar un Cuvânt de întâmpinare, care nu îmi oferă posibilitatea reală să mă refer la conținutul și complexitatea problemelor și aspectelor tratate în lucrarea prezentată – și nici nu cred că acesta este scopul evenimentului de astăzi.
Nu pot însă să nu remarc faptul că studiile din acest volum relevă preocuparea autorilor pentru cunoașterea și evaluarea activităților din domeniul justiției constituționale din România. În acest context, doresc să subliniez, cu satisfacție, faptul că deciziile, hotărârile și avizele CC fac obiectul de analiză a hermeneuticii dreptului constituțional și a aplicării acestuia.
Întotdeauna, demersurile critice de natură științifică sunt binevenite și consider că CC trebuie să fie sensibilă, deschisă și receptivă la acestea și să configureze un cadru dialogal între activitatea sa, în substanța ei, și examinarea sistematică a rezultatelor sale; ca atare, prețuim și respectăm spiritul critic și concluziile cercetătorilor din sfera dreptului, fiindcă o asemenea discernere rațională determină procesul conștientizării, al înțelegerii problematicii complexe și a unei acurate percepții a rezultatelor activității CC, cu incidență directă asupra îmbunătățirii calității jurisprudenței, precum și în privința formării unei conduite constituționale a autorităților și instituțiilor publice, a formării unei conștiințe, a responsabilității constituționale ale liderilor structurilor puterii de stat.
Din ceea ce am reușit să parcurg în cuprinsul acestei lucrări – care este în același timp o lucrare critică și analitică, am constatat că, în esență, contribuțiile autorilor nu sunt tributare unor poziții partizane, ci prezintă realitatea instituțională și jurisprudențială în mod obiectiv, dintr-o perspectivă de cercetare individuală. Este de la sine înțeles faptul că CC, ca orice instituție a unei societăți pluraliste și în cadrul unei democrații constituționale, nu pretinde infailibilitatea și exhaustivitatea, ca expresie a unui triumfalism desuet și deformant, fiind conștientă că astfel de „pretenții neavenite” anihilează creativitatea și dezvoltarea novatoare pe cale jurisprudențială a normelor Legii fundamentale.
Temele abordate de autorii acestei lucrări sunt reflexive, de interes public și se referă la rolul și exercitarea competențelor CC și la interacțiunea acestei instituții cu alte autorități publice, precum și la importanța efectelor deciziilor sale în procesul de constituționalizare a sistemului de drept. Dintre aceste teme, menționez, cu titlu exemplificativ unele antamate în volumul de față: raporturile CC cu Înalta Curte de Casație și Justiție, identitatea constituțională, previzibilitatea legii, drepturile și libertățile fundamentale, dreptul constituțional procesual, independența CC, rolul său de arbitru între puterile statului, transparența deciziilor și opiniile separate etc.
În cercetările realizate în lucrarea care se lansează astăzi în fața unui public atât de calificat se pot observa pluralitatea pozițiilor exprimate, precum și abordările și metodele specifice domeniului cercetării doctrinare, unde spațiul libertății de exprimare a unor idei, argumente și concepții este mai generos. Doctrina, ca activitate intelectuală rațională, are un rol important deoarece poate măsura un anumit tip de activitate instituțională și poate propune soluții fundamentate și creatoare cu mai multă libertate de analiză și cu instrumente de determinare științifică a rezultatelor și eficacității instituționale. Rodul acestor cercetări materializat în demersuri publicistice demonstrează interesul și atenția pe care comunitatea științifică o acordă rezultatelor activității CC și impactului acestora în viața politică și constituțională a societății românești.
Trebuie să precizez că instituția CC a fost reglementată pentru prima oară în istoria constituțională a țării noastre prin Constituția din 1991, ca expresie a modelului european de control de constituționalitate. Constituționalistul italian Antonio La Pergola ne-a învederat, cu prilejul unor consultări privind elaborarea proiectului Constituției din 1991, că, citez: „introducerea în sistemul constituțional românesc a CC după modelul european reprezintă o cheie care va deschide simpatia Europei pentru democrația românească”. Ne reamintim că la adoptarea noii Constituții au existat dezbateri aprinse în Constituanta originară cu privire la necesitatea creării unui organ autonom, special și specializat în controlul constituționalității legilor, întrucât o asemenea viziune aducea în discuție o nouă paradigmă, diferită de cea interbelică, în care controlul de constituționalitate a fost exercitat, conform Constituțiilor din 1923 și 1938, de Curtea de Casație în Secțiuni Unite. Apreciez că, în realitate, nu este vorba despre o discontinuitate în raport cu tradiția noastră constituțională, ci despre o continuare a acesteia, adaptată noilor evoluții europene în domeniul controlului de constituționalitate.
CC este o instituție indispensabilă a statului de drept, iar independența sa este intrinsecă statutului său, reprezintă o garanție a supremației Constituției, a respectării principiului separației și echilibrului puterilor în stat și a colaborării loiale a instituțiilor statale.
În cei 30 de ani de existență, din componența CC au făcut parte atât teoreticieni, cât și practicieni ai dreptului. De asemenea, a fost asigurată legitimitatea desemnării judecătorilor constituționali, legitimitate care decurge din legitimitatea reprezentativă a autorităților care îi numesc.
CC s-a impus în ansamblul instituțional românesc ca o autoritate viabilă, fiind o structură intrinsecă în arhitectura instituțională a statului român, stabilită de Constituție.
CC este racordată la ideile și jurisprudențele constituționalismului modern, și aici mă refer în mod direct la cele ale Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) și ale Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), iar plasticitatea și suplețea principiilor și normelor dreptului constituțional au permis dezvoltarea acestora prin jurisprudența CC, care, printr-o interpretare novatoare și evolutivă a normelor și conceptelor de drept constituțional, le-a adaptat exigențelor societății actuale. De altfel, o astfel de orientare jurisprudențială este o expresie a doctrinei „dreptului viu”, pe care CC o promovează și o dezvoltă prin deciziile sale.
Subliniez că, prin competențele și poziția sa instituțională, CC s-a aflat permanent în situația de a dezbate și de a soluționa cele mai importante probleme de drept constituțional apărute în activitatea legislativă, în raporturile constituționale dintre autoritățile publice și în asigurarea plenipotenței drepturilor și libertăților fundamentale. Vă mărturisesc – este, de fapt, secretul lui Polichinelle – că nu este o sarcină ușoară să arbitrezi conflictele dintre diversele instituții și autorități publice. Independent de cunoașterea problemelor de drept, este nevoie de echilibru, de moderație și de înțelegerea mecanismelor democratice pentru contracararea exceselor de putere, uneori pasionale, și pentru limitarea puterii în raporturile cu cetățenii.
Nu au lipsit din activitatea Curții nici momentele de tensiune inerente, intrainstituționale, și aici mă refer, în special, la momentele 2012 (referendumul pentru demiterea președintelui României), 2018 (cauza privind revocarea din funcție a procurorului-șef al Direcției Naționale Anticorupție) sau 2021 (cauza privind relația dintre dreptul național și cel al Uniunii Europene – UE), care au trebuit gestionate de CC în pofida unor curente de opinie contradictorii existente în viața publică.
Odată cu ratificarea Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (1994) și cu aderarea României la UE (2007), principalele provocări în privința jurisprudenței CC au vizat integrarea organică a jurisprudenței CEDO și clarificarea raporturilor dintre dreptul intern și cel al UE, dintre CC și CJUE, reflectate în deciziile de principiu sau de speță ale autorității constituționale.
Invocarea jurisprudenței CEDO a devenit constantă în deciziile CC, interpretarea dispozițiilor constituționale privind drepturile omului realizându-se în concordanță cu exigențele jurisprudențiale ale Curții de la Strasbourg.
În relația cu CJUE, au existat anumite poziții incongruente și unele inadvertențe în privința prevalenței principiului supremației Constituției naționale și a principiului priorității de aplicare a dreptului UE, situații asemănătoare regăsindu-se, de altfel, și în alte state membre ale UE, state în care curțile constituționale au consacrat în raport cu CJUE teoria contralimitelor în aplicarea dreptului UE.
CC a ajuns în prezent, în raport cu CJUE, la un echilibru de cooperare, asigurându-se autonomia și complementaritatea celor două ordini juridice constituționale, și a promovat dialogul judiciar structurat prin intermediul mecanismelor specifice dintre cele două curți, respectiv mecanismul trimiterii preliminare. Între CC și CJUE au existat, în ultima perioadă, întâlniri, consultări, schimburi efective de experiență și un dialog fructuos.
Fiind o curte de drepturi și libertăți, prin deciziile sale, CC a conferit consistență cadrului constituțional referitor la întregul catalog de drepturi și libertăți. Trebuie menționată, în acest context, și jurisprudența statornicită în privința Codului penal și Codului de procedură penală – legiuiri complexe care cuprindeau și unele reglementări incompatibile cu standardele europene de protecție a drepturilor și libertăților. Acestea au fost remediate prin jurisprudența CC.
Doamnelor și domnilor, onorată asistență,
Personal, constat că orientarea generală a acestui volum de studii în ansamblu și a fiecăruia în parte se întemeiază pe o critică constructivă și, pe cât posibil, obiectivă și că surprinde și aprofundează unele teme, componente și controverse importante care vizează activitatea CC. Este și firesc să fie așa, deoarece formația științifică a cercetătorilor autori ai acestui volum impune în egală măsură, pentru obiectivitatea analizei, atât relevarea inconsecvențelor sau deficiențelor, cât și evidențierea rolului și funcțiilor pe care le are o instanță constituțională în cadrul democrației de tip occidental.
Demersul intelectual pe care ni-l oferă această lucrare interesantă, pe care o salutăm cu prilejul lansării ei, poate constitui un stimul stenic, în vederea inițierii de către CC a unor reuniuni/dezbateri/conferințe, realizate împreună cu reputați specialiști în domeniu, profesori, cercetători, experți din țară și din străinătate, pentru a se asigura, astfel, un schimb util de idei între practicienii și teoreticienii din domeniul dreptului constituțional și al constituționalismului contemporan.
Marian ENACHE
Președintele Curții Constituționale